Categories: Timp liber

Lorenzo aduce magia la Timisoara, de Halloween

Timișorenii vor avea parte de un spectacol fascinant cu ocazia Halloween-ului. Magicianul Lorenzo, unul dintre cei mai apreciați iluzioniști din Europa, pregătește un show incendiar, care îi va fascina atât pe cei mari, cât și pe cei mici.

Evenimentul va avea loc pe 1 noiembrie, la Casa Tineretului, de la ora 18. Spectacolul poartă numele de „Visul meu” și este unul complex, care-și propune să-i transmită pe spectatori într-o altă dimensiune unde totul este posibil. În cadrul spectacolului vor apărea, de nicăieri… chiar și motociclete. Mai mult, în noaptea de 1 noiembrie, Lorenzo promite că le va aduce timișorenilor primii fulgi de zăpadă. „Interesul românilor pentru magie creşte, poate şi pentru că magia intră în ultima vreme în zona artistică, stârnind imaginaţia şi creativitatea. Am creat un spectacol care continuă proiectul «Visul meu» – nominalizat drept cel mai mare spectacol de iluzionism din România. Este o poveste de viaţă pusă în scenă care construieşte de fapt, un spectacol motivaţional. Demonstrează că orice vis poate deveni realitate”, a declarat Lorenzo. Din showul magicianului nu vor lipsi efectele speciale, dar și decorurile spectaculoase. Tot atunci va fi lansat și CD-ul audio „Magic Feelings”, care va fi oferit publicului. Sunt pregătite și mai multe surprize care nu vor fi dezvăluite decât în seara de 1 noiembrie.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

32 de minute ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

46 de minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

15 ore ago