Domnule profesor doctor inginer Nicolae Robu, Primar al Timișoarei
Suntem un grup de microbiști, vechi susținători ai lui Poli, dar și ai întregului sport timișorean. Și probabil vorbim în numele altor mii sau zeci de mii de timișoreni care au crescut cu Poli (și Elba, și Politehnica la handbal, și Universitatea la rugby sau chiar defuncta Ilsa la polo) în suflet. Ca oameni ai cetății, în 2012 am citit cu atenție programele electorale ale candidaților. Și mult ne-am mai bucurat când într-un pliant al dvs. am găsit următoarele: „Timișoara, capitala sportului în România – în primul rând a sportului de performanță, dar și a sportului de întreținere –, cu infrastructură pentru sport pe măsură – nou stadion de fotbal, nou stadion de atletism, nouă sală polivalentă, nou bazin de înot etc. –, o Timișoară pentru care câștigarea titlurilor de campioană națională la fotbal, handbal, baschet, etc. – inclusiv la diverse sporturi individuale – să devină obiective de rutină”. Și ulterior ați vorbit de un stadon cu 55.000 de locuri și o sală de 15.000, oricum prea mari față de cerințe. Evident ne-am bucurat cu toții și v-am votat, convingând și pe mulți alții să pună ștampila pe dvs.
S-au scurs de la alegeri mai bine de trei ani. Stadion și sală polivalentă nu doar că nu există, dar nici nu se întrevăd la orizont. În schimb, la sporturile de echipă pentru care titlurile de campioană ar fi trebuit să fie o „rutină”, e dezastru total. Baschetul, cu tradiție de decenii în Timișoara, e în comă profundă. Acum ne spuneți că există pericol maxim ca și fotbalul să meargă pe același drum. Știm, există probleme cu Curtea de Conturi. Dar ele durează de mai multe luni, perioadă în care n-ați întreprins nimic, mulțumindu-vă să așteptați să pice ceva din cer. Nu va pica și nimeni nu va veni să ne dea. Sunteți primar al celui mai important oraș din România, după București. Sunteți vicepreședinte național al unui partid care se pregătește să preia puterea. Nu aveți voie să vă văitați tot timpul că nu puteți rezolva această problemă, rezolvată însă la Târgu Jiu, Târgu Mureș, Voluntari, Iași sau Chiajna.
În campanie nu ați spus că o să ajungeți în situația că n-o să vă bage în seamă nici angajații primăriei, nici parlamentarii de Timiș. Fiindcă asta ne spuneți acum. Vă plângeți că juriștii nu pot să rezolve situația din punct de vedere legal, iar parlamentarii nu fac diligențe de niciun fel. Apropo de angajații primăriei, fiindcă e o problemă de fond. E adevărat că salariile nu sunt mari. Pe de altă parte, asta se întâmplă când angajările se fac doar pe bază de pile, relații sau apartenență la partid. (Intră aici și amantele celor de la partid.) Obișnuiți doar să mute hârtii dintr-o parte în alta, în momentul în care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să facă o treabă, acești angajați făcuți la apelul bocancilor inevitabil o dau în bară. Și dacă tot îi trimiteți la tot felul de specializări, nu-i mai trimiteți pe Litoral să stea cu burta la soare, ci la Chiajna sau Voluntari, să învețe câte ceva.
Domnule primar! Noi nu vrem nici ajutoare sociale de la primărie, nici subvenții de la Colterm sau la transportul în comun. Nici măcar metrou nu vrem. Foarte bine dacă dați subvenții mari și faceți metrou. Noi vrem doar puțin din ce ați promis. Am vrea un stadion decent, o sală de sport decentă unde să mergem la meciurile echipelor Timișoarei. Și nu avem pretenții (încă) de campionate, ci măcar de echipe care se bat acolo sus. Cerem prea mult, dle primar? Știm că în actualul mandat e imposibil. Dar în următorul? Sau să căutăm alt candidat care poate? Sau ar fi mai bine să stăm acasă? Să știm și noi o treabă!
Cu stimă, un grup de druckeri
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…