Categories: Economic

Despre bani si banci, in scolile din Timis / FOTO

Bani, bănci, bancnote, inflație, economii, dobânzi. Despre toate au învățat, în acest an, peste 1.500 de elevi din județele Caraș-Severin și Timiș, ale căror școli au fost incluse în proiectul de educație financiară derulat de Banca Națională a României, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.

Proiectul „Să vorbim despre bani și bănci” are ca obiectiv creșterea nivelului de educație financiară a tinerilor. În 2015, peste 1.500 de elevi din județele Timiș și Caraș-Severin au învățat noțiuni economice de bază și un vocabular financiar-bancar. Temele de discuție au fost economisire, credit, dobândă, inflație, dar și istoria monedei naționale sau principalele atribuții, rolul și funcțiile băncii centrale. În decembrie, reprezentanții Sucursalei Regionale Timiș a BNR au ținut mai multe prezentări în școlile din județ. Astfel, peste 500 de copii din ciclul gimnazial si liceal au participat activ la aceste prezentări. Copiii au fost interesați de elementele de siguranță ale bancnotelor aflate în circulație și au fost invitați să viziteze sediul sucursalei regionale Timiș, pentru a vedea cum sunt procesați banii. În urma feedback-ului pozitiv primit din partea elevilor și a profesorilor, Sucursala Regională Timiș a BNR va continua și în 2016 acest proiect. În special în săptămâna activităților extrașcolare din cadrul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!” , BNR Timiș își va deschide porțile și va fi disponibilă vizitelor organizate de școli din Timiș și Caraș-Severin.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

9 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

11 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

13 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

13 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

14 ore ago