Categories: Social

Fapte bune la final de an! Cluburile LEO si Rotaract strang bani pentru Maternitatea Bega

Cluburile LEO și Rotaract s-au mobilizat, din nou, pentru o cauză nobilă. De data aceasta este vorba despre Secția de Neonatologie a Spitalului „Bega”, unde se va amenaja o sală specială pentru mămicile care nasc prematur. Reprezentanții celor două cluburi au decis să vândă… vin fiert pentru a strânge fondurile necesare.

Până pe 2 ianuarie 2016, aproximativ 150 de membri ai cluburilor LEO și Rotaract vor vinde vin fiert, dar și alte băuturi delicioase, în una dintre căsuțele special amenajate cu ocazia Târgului de Crăciun. Tinerii vor sta în centru, prin rotație, în fiecare zi. Astfel în timpul săptămânii căsuța lor va fi deschisă de la ora 16 până la ora 22, iar în weekend, în intervalul 12 – 22. „Proiectul VINo să încălzești un suflet datează încă din anul 2009, în fiecare an având câte un scop caritabil. Am deschis căsuța acum o săptămână și ne bucurăm să revedem oameni pe care i-am văzut anul trecut, și care doresc inclusiv anul acesta, prin generozitatea lor, să încălzească sufletele micuților care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Suntem bucuroși că până acum am reușit să strângem 4.520 de lei. Vă așteptăm într-un număr cât mai mare la căsuța noastră primitoare din centrul orașului Timișoara”, a declarat Miruna Gug, vicepreședinte Rotaract Timișoara Cetate.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

24 de minute ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

12 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

20 de ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

20 de ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

21 de ore ago