Scaraoschi si ecumenismul fotbalistic

O vreme credeam că PSD nu iubește fotbalul pentru că preferă alte sporturi, handbalul, rugbyul, popice, oină sau curling. Dar mi-am amintit că pe vremea lui Dan Ioan Șipoș, acest Valeriu Zgonea al Timișului, Banatul a avut echipă de fotbal patronată de social-democrație prin deputatul Iosif Armaș, păstorită de președintele Șipoș al consiliului județean și condusă de ginerele acestuia din urmă. Atunci Curtea de Conturi și DNA nu funcționau la parametrii de acum, motiv pentru care Poli AEK de atunci era o echipă oficial binecuvântată de secretarul general Gușă de la PSD, fără să fie deranjată de nimeni, nici măcar de propriii suporteri. Prin urmare, calculul meu că pesediștii locali preferă oina și curlingul fotbalului este total eronat și supus unor rectificări imediate. PSD suportă foarte bine fotbalul, cu condiția ca el să-i fie vehicul electoral, și îl urăște de moarte atunci când acesta este folosit de o altă tabără politică.

Această concluzie a fost dovedită și când Poli a fost condusă de pedistul Seracin, dar și când a ajuns la Marian Iancu și subvenționată de primăria țărănistului Gheorghe Ciuhandu. În ciuda unei semnături a viceprimarului Sorin Grindeanu pe-o plată făcută de municipalitate către clubul ce avea să devină dublu vicecampion, PSD a condamnat și a respins la vot orice finanțare spre clubul Poli. Doar când blocarea finanțării echipei aflate pe valul performanței ar fi fost total neproductivă electoral, aleșii PSD au mai mers pe câte o abținere la votul în consiliul local. În rest, senzația era că Primăria Timișoara cerea aleșilor PSD finanțare pentru UTA și nu pentru echipa reprezentativă a Banatului. PSD nu a susținut cu inima plină nici varianta nouă (ACS) oferită de CLT și CJT microbiștilor timișeni, chiar dacă oficial în schemă era și administrația județeană a lui Titu Bojin. Verificați pe primăriatm.ro modul cum s-a votat din 2012 încoace și veți vedea că așa stau lucrurile.

Am făcut această introducere pentru a vă aminti de atmosfera în care social-democrații timișoreni au tratat fotbalul ca pe o afacere electorală a dușmanului, fie că acesta se numea Ciuhandu sau Robu. Nu ca pe o bucurie oferită suporterului timișorean ori un fenomen care poate da modele pentru niște copii tot mai îndepărtați de sport și lipiți de laptopuri ori tablete. Ne-am putea întreba pe bună dreptate „Dar până când? Până când o astfel de abordare a PSD?”. Răspunsul e limpede. „Până în prag de alegeri”, atunci când vine cineva ca Freddy Simonis, consilier local PSD, și propune niște chestiuni de bun simț, la urma urmelor, pentru fotbalul local. Numai că Freddy Simonis vorbește de fotbal ca și cum aș vorbi eu de fizica cuantică. Și nu oferă nicio soluție, doar niște ținte foarte, foarte greu de atins. Dacă nu imposibil. Fuziunea ASU-ACS.

De ce ar fi pozitiv un astfel de demers, pragmatic vorbind? Simplu. Pentru că ar evita disiparea energiilor în cel puțin două direcții, dacă nu chiar în trei, având în vedere frumoasa existență a revenitei Ripensia. deBanat titra recent că Simonis vrea fuziunea între echipa cu bani și cea cu suporteri. E relativă definiția, dar poate fi un peisaj valabil pentru fotbalul timișorean. Nici ACS nu mai are bani cum s-a vrut inițial, din cauza unor probleme legale, nici ASU n-ar umple mai mult de două sectoare din stadionul „Dan Păltinișanu”. Însă e cert că ambelor le va fi greu fără banii autorităților locale, ambele vor fi expuse acțiunilor celor ce vor sabotarea proiectelor, cum la fel de dezolant este să construiești așa ceva fără suporteri. O bună parte dintre cei care umpleau arena la „finala” cu Urziceniul de pe DP refuză implicarea tocmai pentru mizeria asta de scandal. Iar o revenire la un interes comun cu siguranță ar reactiva acest segment de suporteri.

De ce nu se poate realiza ce propune Simonis (și președintele ACS Liviu Anton)? Din start, Simonis a pornit fără șansă de reușită acest demers, când a spus că ASU este adevărata Poli. Nu așa cauți compromisul, dacă nu cumva vrei să atragi prin demersul tău doar simpatia fanilor ASU. Discuția trebuie pornită de la faptul că niciuna dintre aceste două echipe nu este adevărata Poli. Adevărata Poli mai trăiește printr-un act care atestă existența unui ONG, ASFC-ul lui Viorel Boiț. Asociație cam golită de conținut, dar care a francizat numele și palmaresul în așa fel să nu se supere nimeni dintre cei cu influență. Blocându-le teoretic pe încă 20 de ani în relația contractuală cu firma falimentară a lui Iancu, dar promisă deja ACS pentru când acest „bun” se va elibera de sarcini. Apoi avem o Poli (ASU) mai curată în tot ceea ce a însemnat demararea proiectului, dar care mai apoi nu s-a sfiit să „mănânce de dulce” în sensul plin de prihană al fotbalului românesc. Și o Poli (ACS) apăsată de un păcat originar care în alte părți de țară, chiar și în Timișoara cu alte ocazii, nu a constituit o piedică în atragerea iubirii necondiționate a suporterilor. Lucru pe care s-a bazat atunci și „ctitorul” Nicolae Robu.

Șansele sunt mici în găsirea compromisului. În primul rând, pentru că ASU nu condusă de o instituție, ci de un grup de oameni care consideră poziția lor la negocieri una foarte solidă. Parțial corect, mai ales de pe locul întâi ocupat în seria a IV-a a Diviziei C, observând totodată și eșecul ACS în atragerea timișoreanului la stadion, dar fără să se ia în calcul viitorul incert din punct de vedere financiar al proiectului „Druckeria”. Într-un interviu, „Mihalcea”, șeful tifosilor, vorbea cu seninătate despre o ASU Poli aflată în lupta la titlu peste cinci ani, dar și despre implicarea directă a structurii fanilor în administrarea clubului, în selectarea sponsorilor și a investitorilor, ca și cum ar avea de unde alege pe sprânceană. „Druckeria” a investit prea mult în munca de convingere a sponsorilor, în muncă de teren efectivă, tot felul de „energii” organizatorice de-a lungul anilor de „surghiun”, ca astăzi să se predea primăriei sau vreunui investitor cu pretenții exclusiviste. Asta e clar, cel puțin la datele de negociere de astăzi, date care la anul, fără o retrogradare a ACS, pot fi în total alte nuanțe.

Poate că Freddy Simonis va cunoaște situația asta de la alte persoane care au urmărit fenomenul. Momentan nu face decât să încerce obținerea de puțin vânt la pânzele corabiei cu consilieri PSD pentru alegerile din vară. Pentru că, pur și simplu, nu poți astăzi să propui finanțarea unei echipe fuzionate ACS-ASU, iar dacă nu se poate realiza pacea fotbalistică timișoreană, atunci chiar găsirea unei căi de finanțare a ambelor echipe, când tu până în primăvara acestui an ai votat împotriva oricărei alocări de fonduri pentru fotbal. Iar „Mihalcea” poate că și-a dat deja seama că o echipă înființată și administrată politic nu poate fi concurată cu alta la fel. Chiar dacă răzbunarea pe Nicolae Robu și ACS este o fierbinte tentație.