Au termen pana la 1 februarie! PNL Timis trebuie sa anunte pe cine vrea in locul lui Bojin

Cel târziu la 1 februarie, PNL Timiș este obligat să-și anunțe candidatul pentru președinția consiliului județean. Operațiunea, extrem de delicată, este în derulare încă din octombrie, dar conducerea națională a partidului a pus acum piciorul în prag. Oficial, în Timiș, lupta se dă în trei.

În luna octombrie, copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu, anunța că trei liberali sunt interesați de funcția de președinte al CJ: fostul prefect Ovidiu Drăgănescu și actualii consilieri județeni Marin Popescu și Marian-Constantin Vasile. Oficial, în acest moment, tot cei trei sunt în cursa internă pentru funcția respectivă. Procedura de desemnare a celui care ar trebui să-i ia locul lui Titu Bojin pare însă foarte complicată. Teoretic, era vorba despre o așa-numită fișă a candidatului, în care trebuie să regăsească o mulțime de date care să contureze personalitatea și competențele acestuia, de notele acordate de cei doi copreședinți Dan Popa și Nicolae Robu și de încă ceva, considerat esențial. „În cazul consiliului județean, e foarte important votul primarilor, care au un organism separat. Degeaba își dorește cineva să ajungă președinte la CJ, dacă primarii nu-l vor”, explicau, la vremea respectivă, reprezentanții PNL Timiș.

Au trecut trei luni și jumătate, iar lucrurile nu sunt cu nimic mai clare. Ba mai mult, s-a dat frâu liber și speculațiilor care au adus în prim-plan alte două nume interesate, măcar la nivel de zvon, de funcția de șef al CJ. Este vorba despre Ciprian Bogdan, un apropiat al europarlamentarului Cristian Bușoi, dar și deputatul Alin Popoviciu. Oficial, niciunul dintre cei doi nu are nicio treabă cu acest subiect. Neoficial, în partid se „sapă” în mod susținut. Acum există însă o dată până la care PNL Timiș va trebui să-și asume un nume. „A fost emisă o circulară de către conducerea națională a PNL. Până la 1 februarie trebuie să anunțăm candidatul oficial. Copreședinții județeni trebuie să stabilească mecanismul prin care se va face validarea. Eu cred cu tărie că, în acest an, PNL va câștiga președinția Consiliului Județean Timiș. În cazul în care filiala Timiș și Bucureștiul mă validează la această candidatură, îmi asum 100% acest deziderat. Consider că PNL va câștiga certamente președinția CJ, dacă începe să lucreze aplicat pentru acest lucru”, spune Marian-Constantin Vasile, care este și co-secretar general al filialei Timiș a PNL. Pe 29 ianuarie este programat Comitetul Local de Coordonare al PNL Timișoara, la care sunt așteptați copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

53 de minute ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

O oră ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

5 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

6 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

7 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

8 ore ago