Dan Poenaru n-a dansat decat o luna la PSD Timis

În urmă cu aproape o lună, fostul președinte al PSD Timiș, Dan Poenaru, revenea pe cai mari la filială. El a fost desemnat drept șef de campanie electorală a partidului pentru alegerile locale. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Se întoarce „Profesorul”, acum e acum!

Nostalgicii altor vremuri deja vedeau PSD Timiș ce a fost și mai mult decât atât. Se pare însă că Dan Poenaru s-a îngrozit de vraiștea pe care a găsit-o în filiala pe care o părăsise în 2004. O filială care funcționa atunci pe model militar, o cazarmă în care disciplina și rigoarea erau la loc de frunte și în care nimeni nu mișca în front. (A fost doar o singură tentativă de puci coordonată de Dan Ioan Șipoș și Gelu Milutinovici prin 2003, înăbușită în fașă de Poenaru, cu ajutorul actualui șef al PSD Timiș, Sorin Grindeanu, și al unui unchi al acestuia, Iulian Crăiniceanu, pe atunci director adjunct în SPP.) La revenire, Poenaru a observat că sunt tot felul de grupuri și grupulețe, iar fiecare își vede de interesele lui. De exemplu, înainte când era vorba de o „descurcare” se făcea în grup, știa toată lumea de la vârful partidului. Acum fiecare se „descurcă” după capul lui. (Puneți ce sinonim doriți la „descurcare”).

Imaginea de ansamblu pe care a perceput-o Poenaru a fost însă de mare bâlci. Ce-i drept, cu un președinte aflat la București, iar alții care dau raportul și acum lui Ilie Sârbu, e și greu să fie altceva. Plus că PSD Timiș nu mai poate conta pe doi oameni care aveau o bună organizare în mediul rural: președintele CJT, Titu Bojin, înlăturat pe motiv de dosare, și fostul deputat Gheorghe Ciobanu, decedat prea devreme. Poenaru a încercat să facă ceva în această vraiște. A început prin a face instrucție cu cei de la comunicare, oricum inexistentă. Și-a impus, în cele din urmă, favoritul, pe Florică Bîrsășteanu, drept candidat la primărie, după ce aproape toată filiala îl susținea pe Marius Craina. (Într-o primă fază, numele directorului de la „Județean” a fost trims la București.) Zilnic avea întâlniri cu unul și altul. Dar prea multe n-a reușit. El n-a înțeles un lucru, că vremurile s-au mai schimbat, iar munca la partid e cumva voluntară, nu un supliciu cotidian. Plus că oamenii au început să râdă pe la colțuri de metodele sale învechite. Iar dacă am auzit de „pe terasă” aceste chicoteli, în mod cert le-a auzit și Poenaru. Ca atare, în ultima vreme, implicarea lui este tot mai slabă. Dacă inițial venea zilnic la partid și stătea ore întregi, acum dacă mai vine de două ori pe săptămână. Și atunci, doar pentru câteva minute. În curând se pare că nu va mai veni deloc. Iar marele come-back se transformă încet-încet într-un mare fâs.