Categories: Politicieni

De saptamana viitoare, PSD Timis va avea candidat oficial la primarie

PSD Timiș va avea, în sfârșit, un candidat oficial la Primăria Timișoarei. După cum s-a anunțat deja, în luptă ca Nicolae Robu va intra Florică Bîrsășteanu. Mai este doar un singur pas, Bîrsășteanu trebuie validat, acest lucru urmând să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.

După luni de speculații, termene amânate și propuneri, PSD Timișoara are, în sfârșit, un candidat la Primăria Timișoara. Este vorba despre deputatul Florică Bîrsășteanu, acesta urmând să fie validat în scurt timp. „Propunerea organizații este Florin Bîrsășteanu, dar, în conformitate cu prevederile statului nostru, fiecare candidatură pentru reședință de județ trebuie validat în forul Biroului Executiv Național. Ședința va avea loc marți, iar după Biroul Permanent Național,se va anunța candidatul pentru Primăria Timișoara”, a explicat Marius Neacșu, secretarul general al PSD, aflat sâmbătă, la Timișoara. Sorin Grindeanu, președintele PSD Timiș, a declarat și el că nu vede niciun motiv pentru care Bîrsășteanu să nu fie validat la București. Există totuși un semn de întrebare vizavi de cel pe care-l va susține PSD la alegerile locale. Așa cum Grindeanu a explicat și în trecut, PSD și ALDE sunt în proces de negociere pentru o alianță la locale, însă rămâne de văzut dacă acest parteneriat va aduce în lupta cu Nicolae Robu un social democrat sau un reprezentant al partidului ALDE. Cei din tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu au transmis că vor să aibă candidat propriu la alegerile pentru PMT, iar deocamdată singurul nume vehiculat este cel al lui Adrian Orza.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

11 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

19 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

19 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

20 de ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

20 de ore ago