A fost nevoie de două incidente, din fericire nu foarte grave, în care au fost implicate mașini de pompieri și o ambulanță, pentru ca autoritățile locale să-și dea seama că vehiculele de intervenție nu au cum să intre în Cetate. O parte din bile metalice au fost îndepărtate, alte căi de acces au fost lărgite, iar cei de la ISU a primit telecomenzi pentru bolarzi.
La jumătatea lunii ianuarie, o autospecială de pompieri, un echipaj SMURD și o mașină de poliție abia au reușit să intre în Piața Unirii. Fuseseră chemați printr-un apel la 112, după ce un trecător anunțase că iese fum din acoperișul Vicariatului Sârbesc. Le-a fost însă aproape imposibil să ajungă la locul potențialului incident, din cauza gardurilor metalice din șantier și a stâlpișorilor amplasați în jurul pieții. Pompierii au fost obligați efectiv să îndepărteze „obstacolele”. Nu e prima dată când mașinile de intervenție au avut probleme din cauza stâlpișorilor și bilelor metalice montate pentru a împiedica accesul mașinilor în zona pietonală. În toamna anului trecut, o ambulanță a staționat pe liniile de tramvai, blocând traficul, deoarece nu a putut ajunge la locul la care fusese chemată.
La aproape o lună și jumătate de la acel incident, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” anunță că situația a fost remediată. Astfel, au demontate bilele și bolarzii din următoarele puncte de acces: intersecția Piața Libertății – str, E. Ungureanu (cafeneaua Verde), Piața Libertății – str. V. Alecsandri (cafeneaua La Cetate), intersecția str. 9 Mai – str. Mercy (Piața Sf. Gheorghe). Au fost rezolvate și intrările în Piața Unirii, unde lățimea căilor de acces este mai mică decât dimensiunea necesară unei autospeciale de intervenție: colțul de la intersecția str. Pacha – str. Palanca, colțul de la intersecția str. Matei Corvin – str. George Coșbuc, colțul de la intersecția str. Sergent C. Mușat – str. General E. Grigorescu, colțul de la intersecția str. Gh. Lazăr – str. V. Alecsandri. De asemenea, ISU „Banat” a primit patru telecomenzi pentru bolarzii telescopici, în scopul accesului autospecialelor de intervenție în zona restricționată a centrului istoric.
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…