Categories: Zâmbete amare

Mare e gradina BOR: preotii, pusi sa jure ca nu fura

O inițiativă cel puțin bizară a Bisericii Ortodoxe Române a fost dezvăluită în aceste zile de Hotnews. Șefii BOR au decis ca atât preoții, cât și administratorii de bunuri bisericești să semneze un așa-zis jurământ sau act de onestitate și fidelitate față de Biserică. În fapt, acest „jurământ” aproape se reduce la obligația semnatarului de-a nu fura din bunurile Bisericii. „Subsemnatul (…) jur înaintea lui Dumnezeu și a Chiriarhului meu sau a delegatului Său ca, în perioada desfășurării activității în responsabilitatea de (…) voi îndeplini obligațiile prevăzute de Decizia de numire (contractul de muncă sau contractul de voluntariat), cu cea mai deplină conștiiciozitate, onestitate, fidelitate și corectitudine față de Biserică, nu îmi voi însuși nimic din bunurile Bisericii, nu îmi voi însuși venituri sau avantaje necuvenite pentru propria persoană sau pentru altă persoană sau entitate (…)”, se arată în acest jurământ.

E adevărat că mulți dintre preoții ortodocși, și nu doar ei, nu sunt chiar exemple de conduită și moralitate demne de urmat. E adevărat că mulți dintre ei îi privesc pe enoriași ca pe niște vaci bune de muls. E adevărat că mulți îi sfidează pe cei din jur de la volanul unor bolizi de zeci de mii de euro. De unde și vechea vorbă a românului „fă ce zice popa, nu ce face el”. Dar prea sinistru pare ordinul ca oamenii Bisericii, primii care ar trebui să respecte strict poruncile Domnului, să fie puși să depună un astfel de jurământ. Mai mult, solicitând acest jurământ, BOR îi privește pe preoți ca prezumtivi infractori, ceea ce e deja umilitor. Iar dacă tot e vorba de furat, nu știu dacă nu marile hoții se întâmplă chiar la vârful BOR.

Însă alta ar fi problema cu acest jurământ. Dacă e adevărat că printre preoți sunt destui derbedei, la fel de adevărat e că mai există oameni ai Bisericii cu mult har și care au înțeles care e misiunea lor pe Pământ. Oameni care nu se abat de la poruncile Domnului, care empatizează cu nevoiașii, care îi ajută pe cei din jur. Mulți dintre ei trăiesc la marginea sărăciei, fiindcă știu doar să dea, nu și să primească. Cum să le ceri unor astfel de oameni să jure în fața lui Dumnezeu că n-o să fure? Dacă, să zicem, mai trăia Părintele Arsenie Boca – că tot e la mare modă – era pus și el să se jure că nu fură? Plus, așa cum e Biserica, dar tot a rămas o instituție în care românii mai au încă mare încredere. Cum să le impună această instituție membrilor ei un jurământ că n-o să fure?! Nici măcar multinaționalele nu fac așa ceva, fiindcă e de la sine înțeles că nu ai voie să furi. Cu atât mai mult un preot știe că nu-i bine să fure. Iar la urma urmei, hoții n-o să se împiedice de un jurământ…

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

13 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

14 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

15 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

16 ore ago