În timpul ședinței Comitetului Director de miercuri au fost anunțate două vești bune pentru echipa care are drept obiectiv salvarea de la retrogradare. Joi va intra în contul clubului suma de 250.000 de euro!
Este vorba despre cei 50.000 de euro dintr-o sponsorizare a Casei Rusu, anunțați acum câteva săptămâni de primarul Nicolae Robu. De asemenea, impresarul Cristea Opria i-a anunțat pe conducătorii clubului că va acorda un împrumut de 200.000 de euro, bani cu care să fie achitate salariile restante ale jucătorilor, dar și alte datorii. Cele două surse de finanțare au venit ca o gură de oxigen, fiindcă vistieria clubului era deja goală, iar datoriile, tot mai mari. De altfel, din noul Comitet Director al clubului va face parte Cristian Rusu, din partea sponsorului, iar Cristea Opria a primit calitatea de invitat permanent la ședințe, fără a avea însă drept de vot.
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…
În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…
Școala Gimnazială Șag beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…
“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…