Aeroportul Internațional Timișoara marchează, în aceste zile, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul cu mijloace de bord proprii. Se întâmpla cu exact 110 ani în urmă, pe data de 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris. Eroul acelui zbor a fost bănățeanul Traian Vuia, cel care a și dat numele aeroportului timișorean.
Traian Vuia reușea atunci să se ridice de la sol cu un aparat mai greu decât aerul, zburând pe o distanță de 12 metri. Cinci luni mai târziu, după ce modifică puțin aparatul, reușește să zboare 25 de metri. Cu ocazia acestei celebrări, în incinta aerogării din Timișoara, pe monitoarele media va fi prezentat un film care prezintă viața marelui inovator: „Traian Vuia (1872-1950) inventator și om politic bănățean”, film subtitrat în limba engleză. „Din 6 februarie 2003 Aeroportul Timişoara şi-a regăsit identitatea spirituală în pionierul aviaţiei mondiale, remarcabilul inventator bănăţean Traian Vuia. Sperăm că reușim să îi facem cinste, prin rezultatele pe care le avem în prezent în aeroportul din capitala Banatului”, a declarat directorul aeroportului, Dan Idolu. În fața aerogării este amplasată macheta la scară de 1:1 a aeroplanului cu care Vuia a realizat primul zbor, precum și un bust al inventatorului. Traian Vuia s-a născut în 17 august 1872 în Surducu Mic (Timiş), localitate care astăzi îi poartă numele. În afara carierei sale de inginer și inventator, Vuia a avut și o amplă activitate politică. Din iniţiativa lui, la 30 aprilie 1918, a fost constituit la Paris „Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania”, o organizaţie care milita pentru unirea Ardealului cu România.
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…