Joi, 9 noiembrie, între orele 8-17 vor avea loc lucrări de mentenanță la Stația de Tratare a Apei din Hitiaș. Pe durata lucrărilor se va opri apa în localitățile Racovița, Ficătar și Hitiaș. Tot pe 9 noiembrie, între orele 9-14, în localitatea Traian Vuia se va efectua spălarea rețelei de distribuție. Pe durata lucrărilor se…
Salonul internațional de invenții și inovații ”Traian Vuia” se întoarce la Timişoara cu ediţia a IX-a
În perioada 15-17 iunie, la Timișoara se va desfășura cea de a IX-a ediție a Salonului internațional de invenții și inovații ”Traian Vuia”, eveniment care celebrează cercetarea şi inventica. Organizatorul evenimentului este Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai” din Timișoara. Salonul este un eveniment științific devenit un brand al orașului Timișoara, care, anul acesta nu…
A fost semnat contractul de construire al noului terminal plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara
Problema contestației depuse în proiectul pentru ridicarea noului terminal plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara a fost rezolvată, iar contractul de construire al acestuia a fost semnat la București. Rezultatul final anunțat se păstrează, societatea Concelex merge mai departe, iar contestația Strabag a fost respinsă. Marți, la Ministerul Transporturilor au fost semnate contractul pentru…
Aquatim spală rețeaua în localitatea Traian Vuia
Miercuri, 26 ianuarie, între orele 8 și 16, în localitatea Traian Vuia se vor face lucrări de spălare și dezinfectare a rețelei de distribuție. În acest interval, presiunea va fi scăzută. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței…
Rotary Club Cetate Timișoara a sponsorizat realizarea statuii din bronz a lui Traian Vuia
Sub motto-ul „Fii tu inspirația”, Rotary Club Cetate Timișoara a realizat în anul centenar un proiect prin care și-a dorit să pună în valoare o figură elocventă a Banatului în munca de înfăptuire a Micii Uniri: Traian Vuia. Pe lângă preocupările dedicate aviației și descoperirilor din domeniu, genialul inventator a militat cu ardoare pentru unirea…
Mic arsenal descoperit, în urma unor percheziţii, la un bărbat din comuna Traian Vuia
Poliţiştii din Făget împreună cu lucrători de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Timiş, au efectuat, astăzi, două perchezitii domiciliare pe raza comunei Traian Vuia, la un bărbat, de 29 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ameninţare, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma percheziţiilor,…
ALDE, destructurat (şi) în Timiş. Cei doi primari ai partidului au plecat la PNL, respectiv PSD
Cei doi primari pe care ALDE îi avea în judeţul Timiş, la Traian Vuia şi Topolovăţu Mare, au părăsit partidul lui Tăriceanu, urmând să candideze pentru alte formaţiuni. „Consecvenţi” poziţiei de la centru a partidului, respectiv şi la putere şi în opoziţie, unul din primari a ales PNL, celălalt PSD.
Se ia apa rece în localitatea Traian Vuia
Aquatim a anunţat întreruperea furnizării apei reci, marți, 22 octombrie, între orele 08:00-16:00, în localitatea Traian Vuia, din cauza lucrărilor de spălare și dezinfectare a rezervorului de apă. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată,…
Primul zbor din istorie cu un aparat mai greu decât aerul, omagiat la Aeroportul „Traian Vuia” Timişoara
În 18 martie 1906, bănățeanul Traian Vuia scria o filă în istoria aviației mondiale, în Franța, la Montesson, el reușind primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul. Traian Vuia a pornit cu propriul său motor, a reușit să ruleze 50 de metri, după care s-a desprins de la sol și…
Încarcerat pe autostradă, după impactul cu un tir
Doi șoferi au ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un tir. Mașinile au fost proiectate în afara carosabilului, iar unul dintre șoferi a avut nevoie de intervenția pompierilor de la Descarcerare.
Accident spectaculos pe Autostrada 1, în zona Traian Vuia. Două persoane au fost rănite
Accidentul în care au fost implicate două autoturisme a avut loc duminică după-amiaza la ora 17.00, în zona Traian Vuia, la Kilometrul 450. În cele două mașini erau cinci persoane. Cu toate că mașinile au fost grav avariate, fiind răsturnate, doar două persoane au necesitat îngrjiri medicale.
Tragedie la Traian Vuia. Trei barbati au murit intr-o fantana
Interventie neobisnuita marti seara, satul Jupani, comuna Traian Vuia. Trei barbati au murit dupa ce au vrut sa curete o fantana.
112 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia: povestea unei legende, la Aeroportul Timisoara
Aeroportul Internațional Timișoara marchează, în această primăvară, momentul primului zbor al lui Traian Vuia, înregistrat pe 18 martie 1906. Cei care ajung la aeroport vor putea admira, în zona de plecări interne, o expoziție specială.
„In memoriam Traian Vuia – 111 ani”, pe Aeroportul International Timisoara
Povestea în imagini a lui Traian Vuia va putea fi urmărită, timp de 10 zile, și de cei care trec prin terminalul Aeroportului Internațional Timișoara. Expoziția care marchează 111 de la nașterea lui Vuia, promovată la Bruxelles, a ajuns acum și acasă.
Povestea inventatorului banatean Traian Vuia, istorisita la Bruxelles
Se împlinesc 111 ani de când Traian Vuia a realizat primul zbor din lume cu un aparat autopropulsat mai greu decât aerul, iar acum povestea acestui temerar a ajuns în inima Europei. La Bruxelles, în Parlamentul European, curioșii au putut afla mai multe despre geniul lui Vuia.
Se deschide traficul pe A1, intre Dumbrava/Traian Vuia si Margina! De la ora 17.30 se poate circula!
Surpriză pentru șoferi, chiar dacă informația nu este confirmată oficial încă de CNAIR! Asociația ProInfrastructura, „ochii” care veghează asupra șantierele de autostrăzi din România, anunță, pentru luni după-amiază, deschiderea traficului pe cei 15 kilometri de autostradă A1, în județul Timiș!
Reparatii pe DN68A, intre Traian Vuia si Cosevita
Dacă aveți drum, în următoarele zile, spre nodul rutier Traian Vuia – Coşeviţa, aveți mare grijă! Se repară șoseaua, așa că vor fi instituite restricții de trafic.
Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017
De la jumătatea acestei luni ar trebui să putem circula pe încă un tronson de autostradă în Timiş. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat, la Braşov, că în acest an vor fi deschişi circulaţiei doar cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii care leagă Lugojul de Deva. Aceştia vor lega localităţile Traian Vuia de Margina, scoţând traficul în afara Făgetului.
Autostrada Lugoj – Deva ar putea spala rusinea nationala: 15 kilometri deschisi in acest an / VIDEO
15 kilometri din autostrada A1 Lugoj – Deva au șanse mari să fie deschiși traficului în acest an. Dacă se va întâmpla asta, vor fi singurii kilometri noi de autostradă finalizați în 2016, la nivel național. Este vorba capătul vestic al Lotului 2, între Margina și Traian Vuia. Asociația Pro Infrastructura a făcut publice noi imagini aeriene cu lucrările de aici.
Restrictii de trafic în zona Traian Vuia – Cosevita
Atenție, șoferi! Dacă aveți drum, în următoarele zile, înspre Traian Vuia și Coșevița, țineți cont că traficul se va desfășura cu anumite restricții. Acestea sunt necesare în condițiile în care în zonă se fac reparații la partea carosabilă.
- 1
- 2