Categories: JustitieUltima ora

Inculpatii din dosarul Poli rasufla usurati: procurorul de caz a plecat din DNA

Procurorul Ciprian Dorobanțu devenit celebru pentru instrumentarea dosarului privind finanțarea echipei de fotbal Poli Timișoara, a demisionat din DNA. Acest lucru a fost trecut pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Superior al Magistraturii de marți, 17 mai.

„Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind cererea formulată de domnul Dorobanțu Ciprian de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timiş şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş”, se arată în documentul amintit. Acest lucru se întâmplă după ce pe numele lui Dorobanțu a fost deschis un dosar penal pentru conducerea automobilului sub influența băuturilor alcoolice. Dosarul în cauză, extrem de secretizat, se află acum la Parchetul de pe lângă ÎCCJ. Prin urmare, DNA va trimite un alt procuror de caz în dosarul privind finanțarea clubului de fotbal Poli Timișoara. Gheorghe Ciuhandu, fost primar al municipiului Timișoara, Ioan Cojocari, secretar al Consiliului Local Timișoara, Delia Ileana Dumitru, consilier juridic la PMT, Smaranda Haracicu, director al Direcţiei Economice și Violeta Mihalache, fost director al Direcţiei Comunicare, sunt acuzați de abuz în serviciu. Adrian Orza, fost viceprimar și candidat independent la Primăria Timișoara, Mirel Munteanu și Mariana Dimitriu, la data faptelor economiști în cadrul Direcţiei Economice, Martin Staia, la data faptelor şef Serviciu Administrare Baze Sportive, și Nicușor Miuț, fost director al Direcţiei Patrimoniu, sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu. Alina Pintilie, funcționar public în cadrul Primăriei Timișoara, este acuzată de două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit de Ciprian Dorobanțu se precizează că, în 2008, Ciuhandu și Cojocari au încălcat normele legale în vigoare ce reglementează posibilitatea virării unor sume de bani de la bugetul CL Timișoara în contul S.C. Politehnica Timișoara S.A., fostă S.C. Fotbal Club Timișoara S.A., fostă S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A. În acest context, Gheorghe Ciuhandu și Delia-Ileana Dumitru, Smaranda Haracicu și Violeta Mihalache au semnat un contract de asociere, în baza căruia a fost alocată anual, pe o perioadă de trei ani, suma de 9 milioane de lei, „pentru sprijinirea echipei de fotbal Politehnica Știința Timișoara”, iar secretarul Cojocari a avizat pentru legalitate H.C.L. nr. 127/2008 în baza căreia era alocată anual suma respectivă. Procurorii susțin că banii nu erau destinați sprijinirii activităţii sportive, ci pentru „sprijinirea” efectivă a acestei firme pentru redresarea financiară.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

4 minute ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

11 minute ago

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat…

21 de minute ago

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

4 ore ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago