Categories: Partide

ALDE, suparata ca a fost lasata pe dinafara la CJ: Nu negociem cu UNPR

PSD și UNPR au reușit să bată palma la doar câteva zile după alegeri, asigurându-și majoritatea în Consiliul Județean Timiș și conducerea instituției. Alianța dintre cele două partide nu este însă văzută cu ochi buni de ALDE. Oamenii lui Tăriceanu sunt nemulțumiți că PSD a dat posturile de vicepreședinți lui Titu Bojin și Viorel Matei (UNPR).

Alianța dintre PSD și UNPR pentru Consiliul Județean Timiș nu-i încântă pe reprezentanții ALDE de la nivel local. „Noi, cei doi consilieri județeni și partidul, nu agreăm această variantă, întrucât cel mai bine era ca UNPR să ia un singur vicepreședinte. Nu suntem de acord cu această propunere. Lucrurile mai sunt încă în discuție, nu s-a încheiat validarea consilierilor județeni, dar noi nu agreăm această variantă. Dacă suntem de acord și avem înțelegere cu PSD la nivel național, nu județean, cu UNPR nu avem nimic. Noi doream un post de vicepreședinte la CJ”, a declarat Ion Davițoiu, proaspăt reales consilier județean pe lista ALDE.

Aceeași idee o împărtășește și Traian Stancu, omul pe care partidul îl voia pe unul dintre scaunele de vicepreședinte al CJ. „ALDE Timiș are un singur protocol local cu PSD pentru comuna Șag. De aici încolo urmează discuții pentru consiliile locale. Legat de CJ am avut o primă întâlnire cu PSD și chiar cu reprezentanții UNPR. Mi-am exprimat poziția clară că nu vom susține cei doi candidați ai UNPR în soluția actuală. Nu pot să votez doi vicepreședinți ai UNPR (…) Întinerirea CJ nu o putem face cu Matei (n.r. – Viorel Matei) și Titu Bojin, îmi pare rău. Noi nu negociem cu UNPR, noi avem protocol cu PSD”, a explicat Stancu. Declarația sa vine și ca un răspuns referitor la comentariile făcute de Sorin Grindeanu (PSD) și Titu Bojin (UNPR), care susțin că-i consideră pe cei din ALDE aliații lor, chiar dacă nu s-a semnat nici un protocol în acest sens. Consilierii ALDE îl vor vota pe Sorin Grindeanu drept președinte al CJ, însă în cazul vicepreședinților încă se discută. „Cei de la UNPR nu au nicio legitimitate să ceară două posturi de vicepreședinte”, a concluzionat Marian Cucșa, reprezentant al ALDE.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

O oră ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

2 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început, marți dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

2 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

2 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

4 ore ago

Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională…

5 ore ago