Categories: Klaus Vaterland

„Carne” gratis pentru panouri publicitare moca

În mai toată presa locală s-a inflamat la informația cum că oficialii clubului de fotbal ACS Poli Timișoara ar fi solicitat ASU Politehnica, echipa de liga a doua care joaca, de asemenea, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, o chirie „enormă” pentru folosirea panourilor led publicitare. E vorba de 3000 euro pe meci. Cu siguranță că percepția asupra unui preț mic sau mare ține de mai multe elemente, iar lipsa cronică de bani a  prestatorului și beneficiarului ar putea fi determinantă în tragerea unor concluzii. Asta nu înseamnă însă că altcineva va pune la dispoziția clubului ASU Politehnica o astfel de instalație pe bani mai puțini. Echipamentul ce face astăzi obiectul unor aprinse discuții – alături de chiria stadionului ”Dan Păltinișanu” – a fost achiziționat de un sponsor al echipei în primul an în care ACS Poli a participat în liga 1. Contribuția acelui sponsor a constat exclusiv în achiziționarea acelui echipament, banii urmând să se facă tocmai din marketing sau din chirie.

Nu e niciun secret că este vorba de Casa Rusu, iar suma investită atunci în publicitate prin aportul acestui echipament a fost de 300.000 euro. Cu 3000 de euro pe meci, un astfel de sistem de panotaj s-ar amortiza în 100 de meciuri. Pentru uzul unei echipe, aceasta ar însemna cinci ani, aproape de termenul de casare al instalației. Evident că perioada de amortizare s-ar micșora dacă aceste panouri ar fi închiriate și altor echipe ce-și permit o astfel de cheltuială. Pentru că aici e problema. Dacă nu-ți permiți să porți jeans Levi, nu-i porți, asta nu înseamnă că sunt „enorm” de scumpi. Ce e rușinos în faptul că marketingul îți funcționează cu panouri fixe? Iar cei de la ASU știu că ACS Poli a folosit același sistem, mai ieftin, imediat după înființare, fără să-i cauzeze în vreun fel.

Argumentul că mai mulți ani (până la interdicția dictată de Curtea de Conturi), ACS Poli a fost finanțată de municipalitate și județ nu schimbă cu nimic lucrurile. ASU și-a făcut un titlu de glorie din a refuza bani publici, iar trimiterea la fondurile de care ACS Poli a beneficiat în trecut nu face din panourile publicitare primite de la sponsor niște bunuri publice, cu atât mai mult că clubul de primă ligă este în acceași situație financiară dezastruoasă ca și clubul ASU Politehnica. În aceeași notă, n-ar fi exclus ca în timp ce jucătorii ASU sunt cărați cu mașinuța electrică ori când vor juca iarna pe un gazon bun datorită instalației de încălzire (plătită de ACS, nu de CJT), ca mulțumire, oficialii ASU vor inflama atmosfera pe alte tematici, astfel ca tifoseria să umple de flegme și rahat proprietarii acelor bunuri.

E jenant să te superi că cineva nu-ți dă ceva pe gratis, cum a mai făcut-o în câteva rânduri și cum continuă să o facă cu alte bunuri. Cu atât mai mult cu cât acea entitate căreia îi ceri astăzi favoruri a fost umplută de „carne”, scuipați și batjocorită ani de zile de fani și conducători ai echipei ASU Politehnica, e adevărat, nu în haina pură de conducători și finanțatori alb-violeți, ci în cea de aleși locali și de mari consumatori ai berii Corona.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Demarează acțiunea de autorizare a comercianților stradali de produse specifice de Sfântul Nicolae

Cei care doresc comercializarea de produse specifice de Sfântul Nicolae la Timișoara sunt așteptați să…

37 de secunde ago

Sâmbăta viitoare se deschide Târgul de Crăciun de la Timișoara

Peste doar o săptămână, la Timișoara se va deschide cea mai nouă ediție a Târgului…

21 de minute ago

Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate

Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare…

33 de minute ago

ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției

Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor…

O oră ago

Noul Cinema Studio e gata! Din 6 decembrie publicul e așteptat la proiecții de filme de cea mai bună calitate/FOTO

Clădirea cinematografului Studio, din centrul Timișoarei, a fost finalizată. După o investiție de cinci milioane…

O oră ago

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot…

4 ore ago