Dezechilibrat pe hârtie, meciul disputat între Astra si ACS Poli, două echipe care au început rău campionatul, s-a terminat aşa cum se aştepta majoritatea, deşi nu a fost chiar o floare la ureche pentru trupa suspendatului Marius Şumudică. Victorie pentru echipa campioană în faţa unei echipe cu… -14! Însă nu a fost uşor, „buturuga mică” vânzându-şi greu pielea pe malul Dunării.
Gazdele au deschis scorul după un 11 metri făcut de Şeroni la Daniel Niculae şi transformat de Cristi Săpunaru în minutul 9! Campionii nu au impresionat însă mai departe, doar Niculae şi Texeira ameninţând poarta lui Straton, în timp ce violeţii au arătat în câteva rânduri că sunt demni de o cauză mai bună. Acelaşi Săpunaru a mai marcat în minutul 75 de la punctul cu var, de această dată după un penalty uşor acordat, însă Croitoru, cu o liberă de la 18 metri, a adus Timişoara în joc după doar două minute. Cânu putea aduce o egalare nesperată în minutul 80, dar lovitura sa de cap a trecut agonizant pe lângă poartă! În prelungiri, Daniel Niculae a închis tabela la 3-1 pentru gazde, care obţin prima victorie a sezonului, în timp ce Politehnica Timişoara înregistrează al treilea eşec din trei posibile!
Straton – Scutaru, Cânu, Şeroni, Vădrariu, Artean, Cârstocea, Bărbuţ, Croitoru, Vraciu, Elek. Au mai jucat: Sorescu, Popovici, Mailat.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…