Oficial, Deian Sorescu nu mai este jucatorul lui Poli Timisoara! Gheorghe Hagi are prima optiune pentru transferul juniorului

Conducerea lui Poli Timişoara are toate şansele să intre în Cartea Recordurilor la capitolul cum să investeşti ani de zile în juniori extrem de talentaţi, după care să-i pierzi în urma unor litigii care l-ar face invidios până şi pe Kafka. Ultimul caz este cel al lui Deian Sorescu, fotbalist crescut la centrul de copii şi juniori de la Poli.

În urmă cu câteva luni, după ce Poli retrograda în eşalonul secund, conducerea clubului timişorean spunea, cât se poate de răspicat, că Deian Sorescu şi Sebastian Mailat, ambii juniori extrem de talentaţi, reprezintă viitorul clubului. În aceeaşi perioadă, oficialii clubului spuneau, la fel de apăsat, că Sorescu și Mailat pot pleca de la Poli doar pe bani mulţi. S-au avansat şi sume, după ce s-a anunţat oficial că cei doi juniori sunt doriţi de echipe din campionate importante ale Europei, conducerea clubului considerând că Sorescu şi Mailat pot pleca, dar nu pentru mai puţin de 1,5 milioane de euro!

Deian Sorescu a plecat primul! Aşa cum ne-am obişnuit, clubul a rămas din nou cu ochii în soare, fără să primească vreun ban pentru un eventual transfer al juniorului la o altă echipă. Mai exact, Sorescu a dat clubul în judecată pentru mai multe nereguli regăsite în contractul semnat înainte de a împlini 19 ani. Marţi, Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF i-a dat dreptate jucătorului în litigiul cu Poli Timişoara, urmând ca verdictul oficial să fie anunţat miercuri. Sorescu a devenit liber de contract, iar Viitorul Constanţa, echipă patronată şi antrenată de Gheorghe Hagi, este locul unde, cel mai probabil, juniorul de 19 ani îşi va continua cariera. Sorescu mai este dorit de Chievo Verona şi de o echipă din prima ligă engleză. (sursa foto: www.facebook.com)

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

7 minute ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

33 de minute ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

56 de minute ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

O oră ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

3 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

4 ore ago