Si ce daca a fost „nebun”?

În momentele de incertitudine ale revoluției din decembrie, cei resemnați obișnuiau să spună despre cei care protestau public împotriva lui Ceaușescu că sunt ori nebuni, ori beți, iar mai apoi se bănuia despre ei că ar fi jucat un rol într-o scenă a Securității, situații frecvente, dar nu obligatorii. În fricile lor, românii mulți și supuși nu acceptau că pot exista în universul lor limitat oameni cu curajul lui Ion Monoran, Daniel Zăgănescu și, mai apoi, un Lorin Fortuna, fără ca aceștia să nu fie nebuni, bețivi sau unelte ale sistemului. Despre această nebunie frumoasă a lui Lorin Fortuna aș vrea să vorbesc după trecerea lui în neființă, și nu despre portretul făcut de psihiatrul Florin Tudose. Despre liderul revoluționar din balconul Operei, și nu despre extravaganțele ezoterice care l-au făcut să treacă în istorie mai degrabă ca un caraghios, nu ca omul cu un curaj egalat de puțini timișoreni în acele momente de istorie.

Poate că, înainte de 1989, Lorin Fortuna a fost membru activ PCR. Nu l-am cunoscut pe dascălul de informatică de la Facultatea de Electrotehnică a UPT, nici ca student, nici măcar ca membru UASCR. Pentru prima oară am auzit de Lorin Fortuna în după-amiaza zilei de 20 decembrie 1989, deodată cu alte zeci de mii de timișoreni descătușați după cinci zile de teroare pe străzile orașului. Lorin Fortuna a devenit, în balconul Operei, noul conducător. Poate nedrept pentru alți mari luptători de la comitetul județean al PCR, dar cu certitudine Lorin Fortuna va rămâne în istorie, dacă nu noul președinte al României – nefiind lăsat de Ion Iliescu și eșalonul doi cu care fostul secretar de partid a preluat puterea -, atunci măcar bucovineanul care a devenit un președinte al nostru, al timișorenilor și bănățenilor.

Spuneam că zeci de mii de timișoreni l-am văzut pe Lorin Fortuna ca pe omul care a condus revolta de la Timișoara. Și nu haotic, ci cu revendicări și o fărâmă de program politic al Frontului Democrat Român, așternute pe-o ciornă în balconul Operei. Era o mare responsabilitate și un imens curaj. Cei care am stat în nopțile de 20/21 și 21/22 decembrie alături de Lorin Fortuna știm de ce curajul lui a fost atât de nebun, pentru că zecile de mii deveniserăm, peste noapte, sute. Când alții nu mai știau cum să refuze chemările la balcon înainte de 22 decembrie – vezi cazul pastorului răposat Dugulescu – Lorin Fortuna și-a jucat viața la un greu joc de noroc, fără ca mai apoi să i se poată imputa, ca atâtor altora, că a fost securist sau că a profitat de revoluție.

Lorin Fortuna a locuit în continuare într-un bloc comunist în Circumvalațiunii, a mers cu tramvaiul 4 și n-a depășit demnitatea politică de președinte de consiliu județean, deși a încercat în mai multe experiențe politice falimentare. Până să eșueze atât ca politician sau figură publică, Lorin Fortuna a inițiat alături, de alții, o dezbatere care a dus la coagularea unui „front antitotalitar” cu țintă spre Ion Iliescu și partidul său de atunci, FDSN. Ideea a fost preluată și pusă în practică în mai multe mari orașe pentru alegerile locale din 1992, pentru ca mai apoi să conducă spre apariția Convenției Democrate, cu alți actori în rolurile principale. Despre acest Lorin Fortuna aș vrea să-mi amintesc. Acestui Lorin Fortuna vreau să-i mulțumesc. Dumnezeu să-l odihnească.