Laura Codruţa Kovesi, şeful DNA, se poate bucura în continuare de titulatura de doctor în Drept. Lucrarea ei de diplomă, elaborată la Timişoara, nu este considerată plagiat, în ciuda unei contestaţii depuse de Grupul de Investigaţii Politice.
Contestaţia depusă împotriva deciziei luate de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în cazul tezei de doctorat a şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruta Kovesi, elaborată la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest Timişoara, a fost respinsă. CNATDCU a stabilit că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat, contestaţia fiind analizată de o comisie cu membri diferiţi de cei care au analizat în primă fază teza. Raportul acestei comisii a fost votat de Consiliul General al CNATDCU, acesta hotărând, potrivit unor surse apropiate Ministerului Educaţiei, să respingă contestaţia. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare a decis, în luna decembrie 2016, cu 35 de voturi „pentru” şi o abţinere, menţinerea titlului de doctor a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, considerând că o măsură de retragere a acestuia ar fi prea drastică, în condiţiile în care pasajele ce pot fi considerate plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444, adică aproape 4 % din teză, iar acestea sunt din partea de introducere a lucrării, nu din cea de creaţie ştiinţifică.
Iniţial, Comisia de Etică a Unversităţii de Vest Timişoara a scăldat-o când a fost solicitată să dea un răspuns asupra calităţii de plagiat a respectivei teze de doctorat, spunând că nu s-a reuşit crearea unei comisii de specialişti care să o analizeze. Ulterior, comisia a anunţat că, în urma analizei proprii, a constatat că 564 de rânduri din această teză sunt similare cu alte surse şi că acuzaţiile de plagiat ar putea fi considerate parţial fondate.
Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…
Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…
Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…
La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…
Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…