Categories: JustitieUltima ora

Guvernul a adoptat gratierea si amnistia!

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat, marți seară, că guvernul a adoptat atât un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, cât şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale. Aceste acte normative nu erau pe ordinea de zi a ședinței de guvern.

Conform ministrului Florin Iordache, primele două proiecte vor merge, în regim de urgență, la parlament.„Am adoptat mai multe măsuri care vizează evitarea unei hotărâri-pilot la CEDO. Am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse (…) Am modificat o iniţiativă a vechiului Guvern pe care am pus-o în concordanţă cu conducerea ANP, astfel încât să poată fi uşor aplicată. Este vorba de recursul în compensare la fiecare zece zile cei care sunt în penitenciar și beneficiază de niște condiții deosebite, practic câștigă câte o zi. La 30 de zile câştigă câte 3 zile. Am venit în completarea acestor măsuri cu alocarea unor resurse suplimentare pentru creşterea cu 50% a normei de hrană şi asigurarea implementării proiectelor de investiţii în acest an a două penitenciare cu câte 1.000 de locuri la Caracal şi Berceni”, a spus Florin Iordache.

Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă și modificarea codurilor penale. „Practic, prin această ordonanță de urgență, am făcut și am pus în concordanță deciziile Curții Constituționale care (…) trebuiau să fie implementate fie de către guvern, fie de către parlament”, a declarat ministrul Justiției. Incriminarea penală a abuzului în serviciu se va face doar pentru prejudicii mai mari de 200.000 de lei, fiind eliminată condiţia punerii în mişcare la plângerea prealabilă. Pentru prejudiciile sub această sumă se vor întreprinde doar demersuri administrative. „Nu se mai sancţionează penal, se recuperează prejudiciul. Considerăm că este un cuantum rezonabil”, a afirmat Iordache. Întrebat de ce aceste acte normative nu au apărut pe ordinea de zi a ședinței, Iordache a spus că guvernul are dreptul să suplimenteze această ordine de zi. În ordonanța de urgență privind modificarea codurilor penale a fost păstrat pragul de 200.000 de lei privind abuzul în serviciu, a mai spus ministrul. Iordache nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliștilor legate de potențialii beneficiari ai acestor modificări, printre care s-ar număra și președintele PSD, Liviu Dragnea.

Duminică seară, în jur de 100.000 de oameni au ieșit în stradă în mai multe orașe din România, pentru a protesta împotriva acestor modificări legislative.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

7 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

7 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

12 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

13 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

14 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

14 ore ago