Categories: Klaus Vaterland

LPF, FRF, PSD… tot rahatu’ ala e

În primăvara lui 2011, Poli a lui Marian Iancu termina pe locul doi al primei divizii fotbalistice și Timișoara ar fi meritat o nouă participare în preliminariile Ligii Campionilor, cu tot ce înseamna asta ca imagine pentru Capitala Bantului. Era vremea în care stadionul „Dan Păltinișanu” se umplea ochi la un meci decisiv, „Peluza Sud” era a naibii de fericită cu o echipă din Bragadiru, iar administrația locală finanța așa cum se pricepea ea mai bine această performanță. Decizie pentru care președintele CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, primarul Gheorghe Ciuhandu și alții au ajuns astăzi cu condamnări și sechestru pe bunuri, dar asta e o altă poveste. Numai că aventura în Liga Campionilor din acel an s-a terminat înainte să înceapă, pe motiv de nelicențiere. Ba chiar Poli avea să fie retrogradată la masa verde, printre altele imputându-i-se că nu a plătit o datorie către Benfica Lisabona. Anul următor, Poli s-a clasat pe prima poziție a ligii secunde, loc evident promovabil, dar nefinalizarea negocierilor dintre Iancu și autoritățile locale pentru preluarea echipei a făcut ca patronatul de atunci să retragă caietul de licențiere pentru mari datorii la stat și parteneri privați. După cei doi ani de penitență ai lui Poli în liga secundă, sancțiunile FRF date cluburilor nefalimentate juridic s-au limitat la depunctări și toată lumea era fericită.

A urmat povestea cu Nicolae Robu, devenit primar, și AC Recaș, întreg scandalul care a dus la plecarea galeriei din peluza sud a stadionului „Dan Păltinișanu”. Noua Poli, ACS Poli, „Cea Mai Poli Dintre Toate Poli”, cum a botezat-o (cred că) ironic primarul liberal, a promovat în prima ligă, iar în primăvara lui 2014 nu se simțea deloc bine în lupta pentru evitarea retrogradării. Atunci s-a pus problema realizării sistemului de încălzire a gazonului de pe DP, pentru întregirea caietului de licențiere. CJ Timiș, asociat în ONG-ul care administra clubul, a promis atunci, prin președintele Titu Bojin, bugetarea acestei lucrări, mai cu seamă că Județul era proprietarul stadionului. Nu s-a mai întâmplat asta, iar în 2015, când s-a pregătit dosarul de licențiere, ACS Poli a suportat din prima tranșă a drepturilor TV de primă ligă costul acestei investiții, circa 100.000 de euro. Bun și așa, deși din acei bani se puteau plăti la acea vreme salariile jucătorilor, mai ales că urma o perioadă de criză financiară cauzată de blocajul impus de Curtea de Conturi finanțăriilor publice în sportul timișorean.

S-au luat bani de la gura jucătorilor și nu numai. Trebuie să admitem că managementul politic la club a fost poate mai prost decât rezultatele echipei, care, deși retrogradată în vara lui 2016, a fost reprimită în liga întâi ca urmare a colapsului celor de la Rapid. Cam lungă vorba ca să ajung la fair-play și șanse egale în fotbalul românesc. De fapt ce propune fotbalul românesc la acest capitol în anul de grație 2016/2017? Instalația de încălzire a gazonului este obligatorie prin dosarul de licențiere, o echipă ca Poli nu-și plătește jucătorii, nu face transferuri de valoare ca să investească în acest sistem de încălzire, iar în urmă cu o lună-două te pui și joci la Cluj și Tg. Mureș pe terenuri înghețate. Argumentul gazdelor? E prea scumpă energia electrică consumată de acest sistem, iar cele două cluburi sunt în insolvență și nu au bani. Ce este obligată să facă ACS Poli? Să joace pe gheață, în loc să fie depunctate echipele cu care ești în competiție. În loc ca, la anul, să retrogradeze cele care nu îndeplinesc condițiile, să fie depunctate acele echipe care nu fac față competiției – cum s-a întâmplat cu Poli de două ori în perioada Iancu -, va retrograda Poli, cea care a făcut acel efort financiar în vara lui 2015 pentru confortul propriu și al adversarilor.

Acesta este sistemul competițional din România. În sport, ca în viață. Joci ani de zile fără să ai voie să-ți finanțezi propria echipă ca primărie sau administrație județeană, dar în trei sferturi de țară se merge pe ban public în sport. Da, e adevărat, încet-încet, Curtea de Conturi mai bagă în lista scurtă a fraierilor câte o echipă și-o primărie, dar până să ajungă la toate, Voluntariul lui Pandele ajunge de trei ori campioană, iar soția primar Gabriela Firea se gândește să înființeze secție de fotbal în CSM București, cu milioane bune de euro finanțare pe an. Această nedreptate trebuie să o regleze Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă, astfel de inegalități ar trebui să intre în atenția noii puteri politice, dar de ce-ar intra, de vreme ce niciun primar PSD mare patron în liga întâi nu a fost somat de Curtea de Conturi, instituție condusă tot de un pesedist?

Zilele trecute am aflat din presă că Liviu Dragnea, premierul României, președintele Camerei Deputaților, al Senatului, al Avocatului Poporului, Ministerului Dezvoltării, Curții Constituționale și al Consiliului Județean Teleorman, a cerut Parchetului General (care DNA n-o conduce încă) lămuriri despre cum stă treaba cu angajarea rudelor la cabinetele parlamentare. Asta da, asta îi roade, iar când îi roade imediat clarifică o problemă! Vor imediat să știe, ca nu cumva și alții de-ai lor să fie condamnați pentru abuz și alte conflicte de interese. Dar o întrebare către Curtea de Conturi poate pune cineva, domnule Grindeanu? Să știe toată lumea – inclusiv avocat Obârșanu, că nu pot să-i spun altfel – dacă e voie sau nu e voie să fie finanțat fotbalul, sportul, la urma urmelor. Că dacă e voie, atunci să dea și Primăria Timișoara ori CJ bani la tinerii ăia care aleargă pentru o leafă și pentru numele orașului. Iar dacă nu e voie, atunci să fie opriți și primarii ăia șmecheri din partidul dumneavoastră.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Deşteptarea. Statuie specială realizată la UPT, pentru a comemora Revoluţia din 89

O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulată DEȘTEPTAREA…

12 ore ago

Memoria Revoluției de la Timișoara va fi onorată printr-un spectacol multimedia

Alături de portalul inaugurat luni în Parcul Alpinet, Primăria Timișoara a pus la punct un…

13 ore ago

Asociația Poli și Happy Tails Timișoara organizează sâmbătă un Târg de Crăciun caritabil

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 16:00, la Bar Leone, Timișoara.…

13 ore ago

Leii din Banat au rămas în Bucureşti şi vor să oprească Rapidul din Cupă

După victoria cu Steaua, din campionat, baschetbaliștii viola au rămas la București, pentru meciul de…

14 ore ago

Întreruperea furnizării apei în Jimbolia

În orașul Jimbolia, s-au desfășurat în ultimii ani lucrări de extindere a rețelelor de apă…

15 ore ago