În ultimele zile mai mulți curajoși au ieșit la patinat și chiar la pedalat pe Bega și, din fericire, nu s-a înregistrat niciun incident. Acum însă, odată cu temperaturile mai ridicate și ploile care se anunță, lucrurile ar putea deveni grave. Poliția Locală îi avertizează oficial pe timișoreni.
Canalul Bega, înghețat bocnă după gerul cumplit înregistrat în ultima săptămână, când temperaturile au coborât până la -22 grade Celsius, s-a transformat în atracția supremă pentru curajoșii din Timișoara. Pe rețelele de socializare au apărut filmulețe în care oamenii patinează fără grijă, ba chiar unii s-au dat și cu bicicleta. Stratul de gheață a rezistat „asaltului” și nu au fost incidente, însă acum Poliția Locală le atrage în mod oficial atenția celor care au poftă de patinat. „O dată cu creşterea temperaturii de afară, există posibilitatea ca gheaţa de pe Canalul Bega să se topească, constituind astfel un real pericol pentru cei care sunt tentaţi să circule pe ea. Atragem atenţia şi părinţilor să îşi supravegheze copiii şi să nu-i lase să se aventureze pe suprafaţa îngheţată a Canalului Bega”, transmit reprezentanții instituției de pe strada Lorena.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…