Uniunea Sârbilor din România îl sărbătoreşte, la final de ianuarie, pe Sfântul Sava, întemeietorul bisericii şi statalităţii sârbe şi ocrotitorul şcolilor sârbeşti de pretutindeni. Vor fi spectacole în mai multe localități și va fi organizat, conform tradiției, un bal care se va ține la Opera Română din Timișoara.
Sfântul Sava va fi cinstit, în zilele de 27, 28 şi 29 ianuarie, prin mai multe spectacole care vor avea loc la Timişoara, București, Sânnicolau Mare, Moldova Veche şi Reşiţa. Vor participa coruri şi formaţii culturale sârbeşti din Timişoara, Variaș, Novi Sad, Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Saravale, Sviniţa, Moldova Veche, Socol, Belobreşca, Pojejena, Radimna, Reșița, Deta, Sânmartinu Sârbesc, Sanciova. Pe 27 ianuarie, de la ora 19, la Opera Naţională din Timişoara, va avea loc un spectacol artistic cu participarea Grupului vocal-instrumental Generacija, a grupului vocal Sveti Nikola din Variaș și a formaţiei „Mladost”, iar ca invitați din Serbia, Orchestra Radio Televiziunii Voivodina. După spectacol va avea loc tradiţionalul bal de Sfântul Sava, la care sunt așteptați reprezentanţi ai administraţiei locale, oaspeţi din Serbia, intelectuali şi oameni de cultură sârbi, dar și un public numeros. În ziua în care se sărbătoreşte Sf. Sava, în cele trei biserici ortodoxe din Timişoara, dar și în alte 53 de biserici şi cinci mănăstiri sârbeşti din România va fi oficiată Sfânta Liturghie, după care va fi tăiat colacul. Festivitatea va avea loc, la Timișoara, la Liceul „Dositei Obradovici”, în 27 ianuarie, ora 12.30, iar naşi şi gazde vor fi elevii claselor a X-a.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…