Categories: Timp liber

Hai sa inveti sa pedalezi! Verde pentru Biciclete face cursuri

Șapte pedalări urbane, din care una surpriză, și șase ture cicliste pe trasee din județ – așa sună calendarul din acest an al celor de la Verde pentru Biciclete. Pentru că sunt mulți timișoreni care nu știu să meargă pe bicicletă, la începutul lui aprilie vor avea loc primele cursuri! Pe de altă parte, Primăria Timișoara continuă să ignore solicitările VpB.

Vremea se îmblânzește și tot mai mulți timișoreni încep să-și scoată bicicletele din garaje și boxe. Fac mișcare, ajung mai repede unde au de mers și nu poluează. Comunitatea pe două roți din Timișoara devine de la an la an mai numeroasă și cere să fie luată în seamă de autoritățile locale. Sunt peste 17.500 de numere de bicicletă împărțite, dar o numărătoare oficială nu există, așa cum nu există nici o comunicare reală între Primăria Timișoara și cei de la Verde pentru Biciclete. Romina Faur, reprezentantul VpB, recunoaște că aproape toate solicitările către PMT au rămas fără răspuns. „Singura sugestie pe care am făcut-o și care a fost luată în seamă a fost cea legată de accesul bicicliștilor pe liniile de tramvai. Am încercat, la un moment dat, să facem o verificare a pistelor de biciclete împreună cu directorul Direcției Tehnice a PMT, Culiță Chiș. Am așteptat să fie o zi cu ploaie, pentru a vedea cum se comportă pistele vopsite, dar Culiță Chiș nu ne-a mai răspuns nici la telefon, nici la mesaje. Vrem o persoană cu care să colaborăm, care să vină pe teren să vadă cum stau lucrurile, pentru că din birou situația se vede cu totul altfel”, spune Romina Faur.

VpB continuă și în acest an acțiunile care au devenit tradiționale și are o surpriză pentru cei care și-ar dori să pedaleze, dar nu știu s-o facă. „Am observat că sunt oameni de 25, 30 sau 35 de ani care nu știu să meargă pe bicicletă. Fie nu au învățat atunci când au fost mici, fie le este frică de traficul din Timișoara sau au alte motive. Am zis să-i ajutăm un pic și să facem cursuri gratuite de mers pe bicicletă”, a mai declarat Romina Faur. Cursurile vor fi gratuite și vor avea loc în zilele de 1 și 2 aprilie, detaliile despre înscrieri urmând să fie anunțate.

Programul de pedalat propus de VpB

  • Pedalarea de Primăvară – 9 aprilie
  • Cochete pe biciclete – 21 mai
  • Ia românească pe bicicletă – 24 iunie
  • Cititori pe Bicicletă – 10 septembrie
  • Numărătoarea de Toamnă – 8 octombrie

În lunile iulie sau august va avea loc o pedalare surpriză, iar în intervalul mai – august sunt programate șase ture cicliste bănățene.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital

Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un…

2 ore ago

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara…

3 ore ago

Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș

La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului…

6 ore ago

CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând

Departe de forma din alte vremuri. Corona Brașov câștigă în etapa din weekend, clar, în…

6 ore ago

Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil

Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este…

8 ore ago