Categories: Zâmbete amare

Paranoia serviciilor

De câte ori n-aţi avut o convorbire telefonică, iar intelocutorul vă spunea: „Am ceva să-ţi zic, dar nu pot la telefon”? Şi asta ca să vă spună cine ştie ce banalitate sau un secret al lui Polichinelle. Nu vi s-a întâmplat ca unii amici, la un șpriț, să vă ceară să scoateţi bateria din telefon pentru a vă spune că… în România se fură? Premeditat sau nu, în rândul opiniei publice s-a inoculat de ceva timp ideea că toată lumea (mă rog, nici chiar toată) ar fi ascultată şi înregistrată de servicii. Otova, atât penalii şi puşcăriabilii, cât şi cei mai inocenţi oameni.

Mi-am reamintit aceste lucruri după ce am văzut intervenţia unei senatoare, care frizează ridicolul. Astfel, doamna Gabriela Creţu (de ce nu mă mir că e de la PSD?) e convinsă că SRI îi umblă prin casă atunci când e plecată. „Astăzi am căpătat certitudinea că, în lipsa mea, unii îmi umblă prin apartament. Nu e vorba de hoți! Aparent, nu dispare nimic; eu nu am remarcat ceva. Locuiesc singură, sunt în afara oricărei bănuieli și-s deșteaptă! Nu știu ce căutați! Ce am mai «periculos» e în cap! Acolo nu puteți umbla”, a postat PSD-ista pe Facebook. Da, unii o să râdeţi, iar alţii o să reluaţi problema verificării la cap a candidaţilor. Da, ar fi de râs, dacă problema n-ar fi în fond tristă. Fiindcă mulţi români, îndobitociţi cu Ghiţă TV şi Antena3, sunt convinşi că lucrurile chiar aşa stau. Că, în lipsă de activitate, ofiţerii SRI au căuta-o pe doamna senatoare, eventual să vadă dacă are lenjerie curată de schimb.

Or, doamna cu pricina probabil a avut doar un deficit de atenţie din care dorea să iasă. Şi cum poţi ieşi mai bine în evidenţă decât debitând tot felul de inepţii despre servicii? Fiindcă e la modă! Cert este că, în ultima perioadă, cel puţin SRI a fost diabolizat printr-o campanie susţinută şi de politicieni şi de media. Ca să nu fiu înţeles greşit, aceste rânduri nu se doresc a fi o pledoarie pentru serviciile secrete, şi în special a SRI. Ba, aş putea spune că atât timp cât barosanii SRI au inventat şi au stat la masă cu un individ găunos precum Sebastian Ghiţă, ar trebui să avem mari îndoieli în privinţa integrităţii celor de acolo. Cât timp o generăleasă (nume de cod Anaconda) se afişează în costum de baie alături de un penal ca fostul PSD-ist Rizea, te întrebi dacă n-ar trebui căutaţi la cap şi cei de acolo. E clar că în SRI sunt multe uscături. Dar în clasa politică sunt doar personaje oneste? (Da, întrebarea corectă ar fi: sunt şi oamen oneşti printre politicieni?).

Problema serviciilor este însă alta. Declicul a apărut din alt motiv. Când angajaţii serviciilor fugeau după spioni imaginari făcându-se că muncesc, toată lumea îi lăuda pentru abnegaţia şi vigilenţa cu care apără poporul român. Problema a apărut din momentul în care SRI s-a implicat în descoperirea unor fapte de corupţie. De atunci patrioticul serviciu a devenit antipatriotic, aservit străinilor. Fiindcă – nu-i aşa? – combaterea corupţiei și hoției este ca și cum te-ai lega de fibra acestui popor. Iar cei care lăudau altădată serviciile sunt acum cei mai mari contestatari. De ce? Fiindcă au început şi oamenii ăștia să mai muncească, nu doar să umble după cai verzi pe pereți. Aici e toată hiba. De aici şi poveştile rocamboleşti precum cele debitate de doamna senatoare.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

3 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

3 ore ago

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

19 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

20 de ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

22 de ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

22 de ore ago