A venit primăvara, așa că Primăria Timișoara se înnoiește. De această dată, cu… nu mai puțin de 2.700 de mușcate în 500 de jardiniere, amplasate la ferestrele instituției. Ele vor achiziționate direct, fără licitație, cu un contract pe șase luni, iar 13 martie este ultima zi de înaintare a ofertelor.
Primăria Timișoara este interesată să achiziționeze „plante ornamentale (mușcate curgătoare), plantarea acestora în jardiniere, amplasarea jardinierelor la ferestrele Primăriei Municipiului Timișoara, precum și întreținerea acestora pe perioada contractului”. Contractul va fi valabil șase luni, în perioada mai – noiembrie, iar valoarea estimată a acestuia este de 88.607 lei, cu tot cu TVA, adică aproape 19.500 de euro. Ce vrea să cumpere, mai exact, municipalitatea de la firma care va prezenta oferta cea mai avantajoasă? Este vorba despre:
„Cele 500 de jardiniere care vor fi amplasata la ferestrele clădirii PMT vor conține câte 6 bucăți mușcate în jardiniere de 0,60 m și 4 bucăți mușcate în jardiniere de 0,45 m. Jardinierele trebuie să fie amenajate cu plante bogat ramificate, înflorite și într-o stare fitosanitară bună. Furnizorul va prezenta ca model o jardinieră cu 4 mușcate. Mușcatele vor fi din specia pelargonium peltatum – mușcate curgătoare, cu inflorescențe de culoare roșie, cu înflorire continuă pe toată perioada de vegetație. Este obligatoriu ca plantele să aibă minimum 2 luni de butășire, lungime 20 cm, 3-5 lăstari cu internodii scurte, să aibă frunzele de cculoare verde închis, să fie sănătoase și înflorite”, se precizează în caietul de sarcini. Firma care va furniza florile va trebui să le și întrețină, adică să le ude din 3 în 3 zile, în perioada în care temperaturile nu depășește 25 grade Celsius, respectiv din 2 în 2 zile, în perioada în care temperaturile sunt mai mari de 25 grade Celsius. De asemenea, mușcatele vor fi fertilizate „din 7 în 7 udări prin introducere de îngrășăminte în apa de udare”.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…