Categories: Klaus Vaterland

LCK, in Romania, personaj „compromitator”, in Bulgaria, chemata sa puna pe roti anticoruptia

Clar, nu e ceva în regulă cu mine. Încă de când ieșeam la mitinguri împotriva a ceea ce credeam eu că este sistemul politico-mafiot din România mi s-a indus culpa că nu sunt capabil să mă adaptez unor reguli democratice. Până la un punct, acest reproș avea logică. Adică lumea care s-a dus la vot a dorit Dragnea. Lumea care n-a dorit Dragnea nu s-a dus la vot. Dragnea conduce o majoritate parlamentară, a pus premier și oamenii ăștia trebuie să lucreze, să pună în aplicare programul de guvernare, să facă centura de sud și stadion la Timișoara. De nimic nu eram bun dacă nu pricepeam asta. Dar tot nu am renunțat și am mers la mitinguri. Ba mai mult, am refuzat să mă uit la Romania TV și Antena 3. A urmat pauza luată de PSD cu ordonanța 13, retragerea ei, îmbrăcarea partidului în niște veșminte și fețe aproape umane, căci nu putem vorbi în termenii ăștia de Șerban Nicolae și Codrin Ștefănescu. Lipsa de comunicare, cum naiba nu mi-am dat seama! Asta era, iar eu am sabotat mersul democratic pentru atâta lucru?

Numai că nu m-am liniștit. Am observat cum tot felul de reptile politice revin cu problema dezincriminării corupției și abuzului în serviciu și mi-am jurat că cu ăștia nu există decât două căi. Ori ei pe tine, ori tu pe ei. Era un paradox. Renunțam la democrație, luam cu asalt un guvern ales democratic tocmai pentru a readuce democrația în albia ei? Ciudat, nu? Dar iarăși am luat-o razna și am scăpat din vedere atâtea lucruri. Laura Codruța Kovesi. De la dumneaei pleacă tot. Căci altfel nu s-ar strofoca sistemul să o dea la o parte. Iar noi, protestatarii, în tot timpul ăsta am crezut că LCK este tocmai ultimul bastion al civilizației euro-atlantice. Încet-încet ni s-a prezentat cum LCK a plagiat. Puțin, dar a plagiat. Dar să vedeți ce-a mai făcut „securista” asta! A urmărit penal niște persoane care au confundat guvernul cu propria bucătărie, acolo unde au curățat un morcov, un dovlecel, o pătlăgea roșie și a ieșit ordonanța cu scandal.

Parte a sistemului rezultat democratic din alegeri, Curtea Constituțională ne-a deschis ochii. Doar eu nu am vrut să văd că, de fapt, LCK este personajul negativ din toată această poveste. În final, am cedat. Cum să ies eu în viitoarele săptămâni (sau chiar mai repede) în piața să apăr libertatea, democrația, să nu-i las pe cei din „sistemul democratic” să se pișe pe țara asta când „Ecaterina Teodoroiu” a mea e, în realitate, vinovatul principal? E incredibil unde s-a ajuns, dragi cititori și cititoare! În aceste zile e concurs de relatări din care aflăm că Victor Ponta – da, ex-premierul și mitomanul – a fost cel care a adus această „molimă” în democrația românească. El a propus-o pe LCK la DNA și nu oricum, ci în complicitate cu Traian Băsescu. Din tot delirul ăsta aflu că marile greșeli ale sistemului au fost două: 1) că s-a făcut pact de coabitare, după ce tot vorbim de coabitare în interesul țării; și 2) că după acest pact Laura Codruța Kovesi a ajuns șefă DNA și tot necazul de astăzi. Al lor, nu al nostru.

Spuneam că e delirant să vezi cum se prezintă ca senzaționale știri care arată că un lucru bun este, în realitate, ceva de nepermis într-o societate. Cum să mai ies eu să o apăr pe șefa DNA când toți se pârăsc că s-au văzut cu ea, că au pus-o în funcție? E ca în filmele cu proști, țările alea cu democrații de secole și la care tânjim când mergem la muncă, în concedii sau te miri cu ce motive, acele țări te laudă ani de zile pentru munca Laurei Codruța Kovesi, iar astăzi noi ne dăm pe cur care e de vină că a pus-o. Ba chiar procuratura bulgară face seminarii cu LCK de parcă ar fi Corado Catani, iar noi? Noi, ce? O evaluăm și vedem cum se încurajează mafioții să-i ceară demisia. Ca să fie și mai credibil demersul, a apărut și un personaj aparent frecventabil, cu verb și cu o rezervă încă mare de capital politic, Crin Antonescu, să zică că Dragnea era mai OK ca Ponta, că Liviu ar fi luptat mai până la ultima picătură de sânge împotriva celor ce o voiau pe Kovesi să mai sperie pe câte cineva în gașca corupților.

Și toate acestea nu se întâmplă din senin. Se apropie momentul. Nu au renunțat și își pregătesc, de data aceasta, mai bine pașii. Cum să mai ies eu în stradă să apăr o persoană atât de vicioasă, Laura Codruța Kovesi? Cum să mai apăr eu acest simbol al luptei cu corupția, când o țară, un sistem, se întrec să povestească cum au luat această „râie” și de la cine? Cum să mai iasă 500.000 de oameni să apere democrația? Cum să mai iasă de Paște, când lumea trebuie să fie caldă, smerită, cu gândul la cel ce S-a jertfit pentru noi pe cruce? Cum să-l mai contest eu pe Liviu Dragnea?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Marilen Pirtea, dsemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional

În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…

30 de minute ago

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

19 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

20 de ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

20 de ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

20 de ore ago