Categories: Zâmbete amare

Cum a ajuns Traian Basescu principala trompeta a PSD

Cum adevărata trompetă a PSD e ocupată să transforme Bucureştiul într-o capitală mondială a kitschului, turbulentul Codrin Ştefănescu a ajuns să fie dat afară chiar şi de la Antena3, Olguţa Vasilescu e ocupată să tot crească salariile, iar Şerban Nicolae cu a lui faţă de cal îi sperie şi pe cei mai aprigi PSD-işti, postul de principal comunicator al adevăratei agende a PSD a rămas vacant. Şi nu vorbesc neapărat de agenda guvernului, ci a partidului. Fiindcă, aşa cum s-a văzut imediat după alegeri, priorităţile PSD nu sunt salariile, pensiile, economia, autostrăzile etc., ci amputarea activităţii instituţiilor anticorupţie şi eliberarea mafioţilor din puşcării. O agendă mai mult sau mai puţin ascunsă, care s-a lovit frontal însă de marile proteste din luna ianuarie.

Or, în acest caz, lucruri pe care liderii PSD le gândesc, dar le este jenă să le spună în public le verbalizează nimeni altul decât Traian Băsescu. Lui i s-a pus la dispoziţie una din cele două guri de tun, spălat creiere şi aruncat rahat ale PSD (citeşte RTV), acolo unde fostul şef al statului n-a avut răgaz nici măcar de Sărbătorile Pascale. Mai lipseşte doar să i se pună la dispoziţie şi Antena 3, să-l bocească alături de Mihai Gâdea şi Mircea Badea pe sărmanul „Domn Profesor”, aruncat absolut nevinovat după gratii de monstruosul Binom. Dar la RTV, Băsescu chiar îşi face treaba bine pentru PSD. Chiar cel mai bine. Plus că n-are odihnă, nu şi-a luat concediu, n-a plecat în Brazilia, ca Liviu Dragnea, e tot timpul pe baricade. În aşteparea lui „Mesia” Ghiţă cu „noi dezvăluiri”, alături de nişte băşinoşi ca Pavel Abraham, Ilie Savu sau Mircea Dogaru, Băsescu n-are nicio jenă în a ataca zilnic, oră de oră, statul de drept. Astfel a ajuns omul ca, precum un terorist sinucigaş, să-şi pună centura cu exploziv şi să încerce să ajungă în preajma şefei DNA, doar-doar o va atinge şi pe aceasta suflul. Fiindcă asta înseamnă „dezvăluirile” fostului său consilier Dan Andronic (două dosare penale), privind întâlnirea din seara alegerilor din 2009. Adică Băsescu e în stare să-şi dea foc la un mandat, doar pentru a-i pune ceva în cârca Laurei Kovesi.

Dar demersul care l-a aşezat definitiv în tabăra PSD a venit abia acum, odată cu amendamentele depuse la Legea graţierii. Amedamente prin care Băsescu vrea să fie graţiate persoanele condamnate până la zece ani de închisoare (în proiectul guvernului sunt numai cinci ani), inclusiv pentru fapte de corupţie şi – atenţie! – terorism. Reduceri mari ar fi aplicate și persoanelor peste 60 de ani şi… femeilor. Da, aici nu mai e vorba de PSD-ism, ci de eterna sa dragoste, fosta „blondă de la Cotroceni”, adevărata mascotă a nenorocirilor „Epocii Băsescu”. Or, chiar şi avocatului tuturor corupţilor, Şerban Nicolae, i-a fost jenă să facă astfel de amendamente la Legea graţierii. Lui Băsescu însă, nu. Multă lume va spune că aici e vorba de amor, nu de PSD-ism. Aşa o fi. Numai că acest amor cu năbădăi l-a fixat definitiv şi irevocabil în tabăra PSD. Mai lipseşte doar o fuziune prin absorbţie între PSD şi PMP. Că doar ce nu face omul pentru dragostea vieţii lui…

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

4 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

6 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

6 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

6 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

6 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

8 ore ago