Strategia de descentralizare este pe site-ul Ministerului Dezvoltării şi ar trebui adoptată până la şedinţa de guvern de miercuri. Declarația îi aparține premierului Sorin Grindeanu, care spune că descentralizarea înseamnă deopotrivă forţă mai mare către autorităţile locale, dar şi responsabilitate mai mare.
„Strategia de descentralizare este pe site-ul Ministerului Dezvoltării şi a fost trimisă spre avizare hotărârea de guvern cu anexe. Este pasul premergător descentralizării (…) această strategie a lipsit până acum. Am făcut un apel la miniştri, ca până miercuri, la şedinţa de guvern, cu toate observaţiile şi studiată foarte bine, să fie adoptată’”, a declarat premierul Sorin Grindeanu. Acesta susține că descentralizare înseamnă forţă mai mare către autorităţile locale, dar şi mai multă responsabilitate. Grindeanu spune că lucrurile trebuie privite astfel încât şi responsabilitatea pe care autorităţile publice locale o preiau în momentul în care preiau din responsabilităţile centrale „să fie pe măsură”. „Altfel, nu rezolvăm nimic. Se dau nişte lucruri, se transferă nişte instituţii, nişte responsabilităţi, iar cei care trebuie să le preia nu sunt pregătiţi şi nu ştiu ce să facă. Tot acest proces trebuie să fie de ambele părţi. Eu afirm dorinţa guvernului. Săptămâna viitoare facem primul pas pentru a duce la îndeplinire acest proces”, a explicat prim-ministrul. Aproape toate guvernele de după 1989 au vorbit despre descentralizare, dar practic nu s-a făcut aproape nimic. Strategia pe descentralizare, „acea verigă de început pe care ne-a cerut-o Comisia Europeană”, ar fi primul pas concret adoptat de guvern. „Cred că suntem sătui de vorbe, lumea aşteaptă fapte concrete”, mai spune Sorin Grindeanu.
Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…
Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…
Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…
La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…
Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…