Sorin Grindeanu, dupa 100 de zile la Palatul Victoria: Oriunde as merge, Timisoara ramane acasa / FOTO

Sala Multifuncțională a CJ Timiș a fost neîncăpătoare vineri după-amiază, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea instituției. Au fost prezenți la eveniment toți foștii șefi ai CJ, mai puțin Ilie Sârbu și Dan Ioan Șipoș. Premierul Sorin Grindeanu a venit însoțit de fiul său.

Agitație cât cuprinde vineri, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea CJ Timiș. Evenimentul este celebrat în fiecare aprilie, dar în acest an toată atenția participanților s-a concentrat pe premierul Sorin Grindeanu, fost șef al CJ. Grindeanu a ajuns la Palatul Administrativ alături de fiul său, Mihai. În Sala Multifuncțională au ajuns parlamentari, consilieri locali și județeni, primari, șefi de diverse instituții și consuli. La prezidiu au luat loc foștii șefi ai CJ Viorel Coifan, Constantin Ostaficiuc, Titu Bojin, dar și premierul Sorin Grindeanu. Lor li s-au alăturat prefectul Mircea Băcală și actualul președinte al CJ, Călin Dobra.

„La mulți ani, Consiliul Județean Timiș. O urare pe care o fac cu oarecare nostalgie. Mă uit în jurul meu, în sală, și văd foarte mulți oameni cu care am lucrat și alături de care am învățat administrație și de care mă leagă foarte multe lucruri. Săptămâna aceasta s-au împlinit 100 de ani… 100 de zile, de când am plecat de aici pentru a prelua șefia guvernului. De foarte multe ori în această perioadă m-am gândit la cele șase luni în care am avut onoarea să conduc Consiliul Județean Timiș. Acea perioadă este foarte folositoare pentru mine, la guvern, pentru că mă ajută să înțeleg problemele pe care le au administrațiile locale. Voi continua să merg prin țară, dar nu neapărat la momente aniversare sau pentru tăieri de panglici, ci în primul rând pentru a afla problemele locale (…) Pentru mine, oriunde aș merge, Timișoara rămâne acasă, alături, bineînțeles, și de Caraș. De fiecare dată când vin aici o să mă bucur de realizările pe care le veți avea și o să mă întristez de eventualele eșecuri. Vă rog să contați pe mine, pentru că în funcția pe care vremelnic o dețin o să vă laud când va fi cazul și o să vă critic atunci când va fi cazul. Azi nu este cazul, este un moment aniversar, deși aș avea câteva lucruri”, a spus Grindeanu.

La ședința festivă au fost acordate plachete aurii președinților și vicepreședinților CJ Timiș din perioada 1992-2016 și plachete argintii secretarilor județului din perioada 1992-2016 și celor 10 angajați care se află în aparatul CJ Timiș din anul 1992 și până astăzi.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3419″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…

7 minute ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

14 minute ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

34 de minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

52 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago