Categories: Zâmbete amare

Guvernul PSD, ca la Radio Erevan

Nu mai departe decât cu trei luni în urmă, la începutul lunii martie, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, povestea că salariile bugetarilor de până în 4.000 de lei se vor dubla, iar cele de peste 4.000 de lei vor crește cu 45%. Toate acestea, începând cu data de 1 iulie. Mai mult, același ministru cu limba foarte lungă afirma că salariile din sănătate vor crește cu 300%. Spuneam de atunci că, dacă într-o țară bananieră, un ministru ar dovedi atâta iresponsabilitate (unii ar spune prostie) în declarații ar zbura imediat din funcție. În România poți însă să spui orice enormitate, că poporul PSD-ist ocupat acum cu drama Denisei Manelista oricum te votează. Nu trebuie doar decât să-i promiți „lovele și manele”.

De la acea declarație, în privința Legii salarizării unitare a fost o adevărată bulibășeală. Un timp nu s-a mai vorbit de ea, dinspre PSD și guvern venind doar declarații sforăitoare despre cum duduie economia. Fiindcă guvernul nu-i mai dădea de cap, ea a fost pasată parlamentului, iar acum ar trebui să fie adoptată. Numai că, surpriză, în cazul personalului din sectorul sanitar și din educație, creșterea va fi aplicată din 1 ianuarie anul viitor, nu din 1 iulie! Și va fi de 25%, nu de 100% sau 300%. (Da, se vorbește în lege de tot felul de salarii majorate, dar prin 2021, 2022, adică în ajun de Paștele Cailor.) Și asta pe fondul unui haos total, în care una zice ministrul Muncii, alta cel de la Finanțe și alta Liviu Dragnea. În timp ce premierul Sorin Grindeanu tace filozofic, când e întrebat de Biblia PSD (programul de guvernare), cunoscută doar de Dragnea din scoarță în scoarță.

Mai mult, unii analiști arată că salariul net ar putea scădea de fapt. Și asta fiindcă toate contribuțiile sociale urmează să fie achitate de angajat, nu de angajator. Dacă mai punem aici și inflația tot mai mare, e foarte posibil ca la marea majoritate a bugetarilor (dascăli, funcționari), lefurile să ajungă chiar mai mici. În fapt, creșterea salarială a Guvernului PSD e precum în vestitul banc de la Radio Erevan. Creșterea nu va fi mare ca o mașină, ci doar cât o bicicletă. Și, de fapt, nu va fi creștere, ci o scădere. Altfel, într-un singur an, economia a mai duduit ca și acum, în 2008. Anul următor, de atâta duduială, economia a făcut implozie și România intra într-una dintre cele mai negre crize.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

7 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

10 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

13 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

14 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

14 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

15 ore ago