Categories: Zâmbete amare

Primarul Robu si nostalgia Garzilor Patriotice

Din puțul gândirii primarului Nicolae Robu au înflorit zilele trecute încă una, dacă nu vreo două idei năstrușnice. Este vorba de înființarea unor „gărzi” civile care să preia din competențele Poliției Locale, dar și ale Primăriei. Gardă Anti-hoție sau/și Gardă de Purtat Grijă Orașului, le-a și botezat edilul În primul rând trebuie spus că termenul de „gardă” e total nefericit. Doar în dictaturi, comuniste sau nu, civilii sunt înrolați în astfel de structuri de gen paramilitar. În România, pe model bolșevic am avut Gărzile patriotice înființate de Nicolae Ceaușescu pentru a apăra cuceririle revoluționare ale poporului român. Formate îndeobște din oameni ai muncii care se doreau importanți, aceste structuri cică apărau țara de inamici. În evenimentele din 1989 li s-au dat arme și a fost prăpăd, fără nicio pregătire oamenii din Gărzi împușcându-se între ei. Și tot în România am avut și Garda de Fier, ca să nu mă refer doar la comuniști. Astfel de gărzi civile mai avem în juntele militare sau prin unele state tribale din Africa.

Am făcut această paranteză, pentru a arăta că un astfel de demers este izvorât doar din capul unor dictatori. Înființarea unor astfel de grupări denotă reflexe dictatoriale, autoritariste. Acum, dacă ne gândim că onor consilierul primarului pe probleme de securitate și siguranță a fost mare lider PRM, partid extremist și anti-democrație, s-ar putea ca aceste idei crețe să nu vină neapărat din capul lui Robu. Într-o țară civilizată și democratică există instituții care se ocupă de buna funcționare a statului de drept. Când organizații civile mai mult sau mai puțin paramilitare preiau din atribuțiile instituțiilor statului nu mai avem de-a face cu un stat de drept. Da, în țările civilizate există voluntariat, dar să nu confundăm acest concept cu termeni precum gărzile.

Primarul Nicolae Robu vrea de exemplu ca aceste gărzi să-i urmărească pe infractori și hoții de buzunare. Dacă îi prind, se iau la bătaie? Ce facem aici, instigare la violență, la lupte stradale? Aceste gărzi vor fi înarmate? Da, demersul lui Cristi Brâncovan, de unde se inspiră oarecum Robu, de a-i urmări și filma pe hoții de buzunare e una, constituirea de „gărzi” care să se lupte cu hoții e cu totul alta. Dar și demersuri precum ale lui Brâncovan au loc acolo unde instituțiile de drept nu funcționează. Repet, în țările civilizate există instituții care se ocupă cu acest gen de infracțiuni. Și noi avem chiar în subordinea Primăriei Poliția Locală. Domnii de acolo ce fac în timp ce „gărzile” se bat cu infractorii? Păzesc ghivece de flori? Nu mai vorbesc că există și Poliție Municipală, care însă nu este în subordinea primăriei.

Se mai plânge primarul de inspectorii de zonă care ar fi „slabi” și fără niciun interes. Or, și aceștia ar trebui înlocuiți cu „gărzi”. Din capul locului trebuie spus că e cel puțin ridicol ca un șef de instituție publică să ceară ajutorul cetățenilor fiindcă subordonații săi nu-și văd de treabă. Dar asta e o problemă de management organizațional. Românii au o vorbă în acest sens cu peștele care se împute de la o anumită parte a corpului. În al doilea rând, trebuie spus încă o dată. Inspectorii de zonă sunt doar parte a unui angrenaj care funcționează în Primăria Timișoara de mult timp, din perioada lui Gheorghe Ciuhandu. Orice timișorean care se lovește cu astfel de probleme știe că de la primărie nu primește autorizație de construcție pentru lucrări minore, dacă nu apelează la intervenții, pile, șpăgi etc. Ori o primește după ani și ani în care dosarele sunt rătăcite prin sertare. Astfel că omul știe ce are de făcut. Își face lucrarea fără autorizație, punând ceva bani deoparte pentru momentul în care apare inspectorul de zonă. Care inevitabil apare în astfel de cazuri. Au fost inspectori care n-au închis ochii doar la modificarea unui acoperiș, ci chiar la construcția unor palate țigănești. Evident că acel inspector n-o să vadă niciodată gropile din drum, după cum se plânge Robu, doar dacă nu cumva sunt la el pe stradă. Sau, mă rog, la neamuri, amantă etc. Dar asta nu e motiv să înființezi tot felul de gărzi…

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

4 minute ago

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

"SC OMV PETROM S.A., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de…

2 ore ago

La un pas de tragedie! O elevă de 14 ani a înghițit intenționat mai multe pastile

Momente teribile la liceul LPS Banatul, unde o elevă de doar 14 ani a făcut…

3 ore ago

Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat

„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi…

3 ore ago

Nou episod de vreme rea, începând de astăzi! Și Banatul va fi afectat din plin

Nu scăpăm de vremea urâtă! Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare în care…

3 ore ago

De la începutul acestui an, 108 cerşetori au fost depistaţi de poliţiştii locali pe străzile Timişoarei şi predaţi centrului de asistență socială

Situația persoanelor vulnerabile și fenomenul cerșetoriei, continuă să fie o prioritate pentru polițiștii locali. De…

3 ore ago