Categories: Social

Ajutati-l pe Dan. Cu un gest mic puteti face o fapta mare

Timișorenii sunt creativi, darnici și adună rândurile când e vorba de dat o mână de ajutor. Acum ei strâng bani pentru Dan, membru fondator al Asociației Ceva de Spus, care are nevoie de o operație urgentă la Budapesta. Fără această intervenție, tânărul de 43 de ani are șanse minime la o viață normală.

Dan are 43 de ani și este membru fondator al Asociației Ceva de Spus. Are epilepsie, iar boala îi face deja probleme din ce în ce mai mari. Acum face crize săptămânal, dacă nu și mai des, uneori cu pierderea cunoștinței. De câteva ori, a și căzut și s-a lovit la cap, fiind transportat la spital. Ca să poată duce o viață normală, Dan trebuie să fie operat la Budapesta. Intervenția costă 8.500 de euro, sumă care, poate, pentru unii, este derizorie. Pentru Dan însă, ea reprezintă exact diferența între un trai chinuit și puterea de a se bucura de fiecare zi. Prietenii lui s-au mobilizat și adună, bănuț cu bănuț, această sumă. A fost organizat și un eveniment unde s-au adunat, de asemenea, bani. Puteți face și donații, iar pe pagina de Facebook Help for Dan puteți cumpăra diverse lucruri, iar banii vor ajunge în conturile pentru operație. Găsiți aici, printre altele, dulcețuri de casă, brioșe delicioase, bijuterii handmade, cărți cu autograf, jucării sau lumânări parfumate. Licitați pentru ele, voi vă alegeți cu ceva frumos, iar Dan mai face un pas spre o viață normală. El va fi internat pe 21 iulie la Budapesta. Până acum s-au strâns peste 6.000 de euro, așa că mai e puțin.

Donații directe se pot face și în contul Asociației Ceva de Spus

Lei – RO63 BACX 0000 0009 4543 5000
Eur – RO36 BACX 0000 0009 4543 5001
Paypal: zoli@cevadespus.ro

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

27 de minute ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

12 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

20 de ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

20 de ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

21 de ore ago