„Poli si Rapid n-au fost membre de partid!”. N-au fost, dar au ajuns

La doar trei anișori, Liviuț, un precoce copil de pe plaiurile Teleormanului, abia înțărcat, tot striga pe prispa casei: „Rapid! Rapid!”. Părinții au crezut că băiatul era deja un mare fan al echipei din Giulești, deși Liviuț nu dorea altceva decât să i se aducă mai repede olița. Și totuși, datorită nerăbdării sale fiziologice povestite mai târziu de părinți, Liviuț, devenit Liviu Dragnea, a ajuns mare rapidist. Nu știu dacă așa cum Mihăiță Pleșan a fost pe rând dinamovist, polist, stelist, CFR-ist, dar nici nu mai contează asta. Contează că, 50 și ceva de ani mai târziu, în anul de grație 2017, într-o seară de vară, mai precis pe 17 iulie, Liviuț, devenit Liviu Dragnea, și-a adus aminte că e rapidist. Fostul baron de Teleorman transformat în baron de România a dat ordin ca Rapidul, echipă ajunsă acum prin Liga a IV-a, să fie salvat. Iar unul din subordonații săi, primar al Sectorului I, a spus: „Da, să trăiți, aducem și Rapidul la PSD!”. Fiindcă tot avem acum lege dată, culmea, de inamicul lui Dragnea, Sorin Grindeanu.

Ca unul care am scris de multe ori că fără implicarea autorităților locale în sprijinirea sportului în general și a fotbalului în special, acestea vor sucomba, nu înseamnă că acum, legea fiind dată, îmi voi schimba părerea. Dar există aici un pericol, dacă nu două, care ne paște. Primarii vor personaliza echipele și vor deveni (unii au ajuns) un fel de patroni neoficiali ale cluburilor în cauză. Patroni pe bani publici! Or, cum acești primari sunt îndeobște lideri de partid, e un pas foarte mic până la politizarea acestor echipe. Lucru care are ca efect îndepărtarea unei mase importante de public de la stadioane. Se vede acest lucru inclusiv la Timișoara. Vom ajunge astfel la dispute aprige între Poli PNL Timișoara și Rapid PSD București sau Știința PSD Craiova și Sepsi UDMR Sfântu Gheorghe. Evident, între Concordia ALDE Chiajna și FC PSD Voluntari nu va fi niciodată o dispută, ci un contiuuu blat. Așa cum e și la guvernare și cum s-a văzut în ultima etapă a campionatului trecut.

În al doilea rând, personalizate de primari și politizate, cine va garanta că echipele vor rămâne în viață după iminenta plecare a edililor actuali? Fiindcă alți primari vor dori să investească în altceva, dorind astfel inclusiv să scape de entități care s-au confundat cu numele predecesorilor. Vom avea astfel niște echipe trecătoare, mofturi ale unui primar sau altul, nu cluburi cu tradiție.

Bun, și care e soluția? Aș spune una normală, europeană. Primăriile și consiliile pot să finanțeze cluburile, dar acestea să aibă un management privat. Adică să fie angajați manageri prin concursuri pe bune, care să semneze contracte cu obiective clare, politicul urmând să se retragă total, iar primarii să nu folosească aceste echipe în interes electoral. În orice oraș, microbiștii sunt de toate culorile politice. Ei trebuie să ajungă conștienți că echipa din localitatea lor nu e a primarului și partidului său, ci a lor. La urma urmei, așa și este, fiindcă din taxele lor funcționează, nu din buzunarele primarilor și partidelor lor. Și atunci și stadioanele vor fi mai pline, iar următorii edili nu vor renunța la finanțare.

E posibil în România acest lucru? Greu de închipuit. Chiar și în Timișoara, despre care se spune că e altfel decât restul țării, primarul Nicolae Robu nu doar că s-a ocupat personal de transferuri, dar se își face un titlu de glorie din acest lucru. Or, acest stil de lucru bizantino-balcanic pe termen mediu și lung nu va aduce beneficiile scontate. La începtul și mijlocul anilor 90, galeriile reunite ale lui Poli și Rapid aveau un slogan comun: „Poli și Rapid n-au fost membre de partid”, cu aluzie la faptul că n-au fost controlate de PCR. Au trecut două decenii de atunci și iată unde s-a ajuns: Rapidul cu PSD și Poli cu PNL. Chiar credeți că e bine?