Categories: Economic

Administratia Canalului Bega va fi infiintata pana la finele anului

Administraţia Canalului Bega, organismul care se va ocupa şi de asigurarea navigabilităţii, va fi înfiinţată până la finalul anului. Titu Bojin, şeful de la Apele Române Banat, spune că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, îi trimite mesaje negative prin SMS, dar el rămâne pozitiv şi că va rezolva problema, dar nu aşa cum vrea fostul său coleg de alianţă politică.

„Eu îi trimit salutări lui Lae, că tot zice că le facem necazuri. Mi-a trimis un mesaj negativ, azi dimineaţa (n.r. miercuri), că în curând va fi şi acordul pentru administraţia pentru navigaţia pe Bega, că se va realiza până pe 30 decembrie. Rugămintea e să scrieţi la prietenul meu Lae, să audă şi el”, a declarat Titu Bojin. Acest nou organism va putea să ofere şi posibilitatea reluării navigaţiei pe Bega. Glumeţ, Bojin spune că problema disputei s-ar putea rezolva în curând, mandatul actualului primar fiind aproape de final. Şeful de la Ape nu a vrut să spună dacă îşi propune să candideze sau nu pe funcţia pe care se află „Lae” astăzi, dar că nimic nu e exclus în viaţă. „Asta e decizia colegilor de la primărie de la el (n.r. extinderea navigabilităţii şi în afara razei Timişoarei), dacă vor merge mai încolo, asta ar fi interesant, după ce facem ecluzele. Dacă tot se apropie finalul mandatului, poate dă altcineva aprobarea, nu el. Cine ştie acum ce se va întâmpla, dacă voi candida sau nu!”, a mai declarat Bojin. Bojin insistă că navigabilitatea Begăi nu poate fi decisă doar pe tronsonul Timişoara ci pe tot canalul, aşa cum ar vrea primarul. „Începând de la noi şi până la Ministerul Apelor, ideea a fost că acest proiect cu navigabilitate nu înseamnă tronsonul Uzina de apă – Solventul, cum vroia Lae, să treacă la el şi gata. Nu putem să secţionăm canalul. Şi la Ministerul Transporturilor s-a mers pe ideea că administraţia canalului nu poate sub nicio formă realiza pe porţiunea Timişoara. Aici trebuie dată pe tot Canalul Bega. Nu ştim cum va fi, dacă rămâne la minister, dacă rămâne la Apele Române, prin modificarea legii”, a încheiat Titu Bojin.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

33 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

18 ore ago