Arhiva pentru eticheta: apele romane

vaporas Bega

Șeful Direcției Apelor Banat preia conducerea la Apele Române

Șeful Direcției Apelor Banat preia conducerea la Apele Române

Fost șef al Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, ulterior șef al Administrației Bazinale de Apă Banat, Sorin Lucaci, a fost numit la conducerea companiei Apele Române. El îl înlocuiește pe cărășeanul Gabriel Francisc Stika, care a fost dat afară după ce s-a ales cu dosar penal, fiind prins conducând un vehicul cu permisul suspendat.

Zeci de metri cubi de deşeuri şi vegetaţie au fost adunate de pe marginile râurilor şi lacurilor din vestul României

Angajaţii de la Apele Române s-au pus pe lucru şi, alături de voluntari, au reuşit să cureţe de vegetaţie şi deşeuri malurile râurilor şi ale acumulărilor de ape din zona de vest a ţării. Zeci de metri cubi de vegetaţie şi de gunoaie au fost adunate din zonele vizate. Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA

Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Inspectoratul Școlar Județean Timiș și-a găsit locul. Se mută în vechiul sediu al Apelor Române, de pe Mihai Viteazu

Inspectoratul Școlar Județean Timiș și-a găsit un sediu unde să se mute. Clădirea de pe Bulevardul C.D. Loga, de lângă Primăria Timișoara, trebuie eliberată până în 5 iunie, proprietarul având alte planuri cu ea. Șefii învățământului din Timiș primesc dispensă până în luna iulie, la final, dar după trebuie să-și facă bagajele. Și le vor

Palatul Apelor, deschis în sfârșit, după 8 ani de șantier. Cu tăiere de panglică, dubași și mulți PSD-iști / FOTO

Casa Societății Timiș-Bega, așa cum se numea inițial, la început de secol XX, actualul Palat al Apelor, a redevenit oficial sediul Administrației Bazinale de Apă Banat. Clădirea a fost inaugurată cu sobor de preoți, dubași, PSD-iști din Timiș și nu numai, dar și cu primarul Nicolae Robu.

Vaporasele au tras la mal la Casa Poporului. Bojin: Trebuie sa insistam la parlamentari

Ministerul Apelor și Pădurilor a depus propunerea care, dacă va trece, va rezolva problema vaporașelor. Asta susține Titu Bojin, șeful Administrației Bazinale de Apă Banat. La începutul lunii martie, Primăria Timișoara a dat în judecată guvernul, Ministerul Apelor și Pădurilor și cel al Transporturilor. Dacă vaporettele nu circulă până în iunie, sunt de dat înapoi la UE 6 milioane de euro.

vaporașe

Vaporasele lui Robu depind exclusiv de Bojin. Directia Apelor Banat a preluat administrarea navigatiei pe Bega

Problema administrării navigaţiei pe Bega în zona Timişoara şi-a găsit o rezolvare surprinzătoare. Direcţia Apelor preia activitatea de administrare a navigaţiei pe canalul Bega, de care depindea demararea circulaţiei vaporaşelor cumpărate de Primăria Timișoara.

simulare pod jiul

Podul Jiul are primul OK de la Apele Romane. Urmeaza un aviz de la Ministerul Transporturilor

Situația viitorului pod Jiul pare să fi fost deblocată, cel puțin parțial. Există acum, spune primarul Nicolae Robu, un acord de la Apele Române Banat. Acesta le-ar permite reprezentanților municipalității să meargă mai departe cu proiectul și să ceară aviz de la Ministerul Transporturilor.

Putem sta linistiti, sarbii se ocupa de raurile comune de la granita cu Romania

Specialiştii din domeniul apelor din zona Banatului şi au verificat, în zona de graniţă, instalaţiile hidrotehnice din Serbia. Având în vedere că numeroase ape au cursul de curgere pe teritoriul ambelor ţări, nefuncţionarea acestor instalaţii poate afecta atât teritoriul României, cât şi cel al Serbiei.

simulare pod jiul

Primaria Timisoara ar putea renunta la construirea Podului Jiul. In ce conditii s-ar putea face totusi

Apele Române încă nu au avizat proiectul pentru construirea viitorului pod Jiul. Acesta ar fi prea jos pentru condițiile de navigare de pe Bega. Primarul Nicolae Robu spune că încă nu au fost estimate costurile care să ia în considerare cerințele de la Ape, dar, dacă acestea sunt prea mari, podul ar putea să nu se mai facă.

canalul bega

Administratia Canalului Bega va fi infiintata pana la finele anului

Administraţia Canalului Bega, organismul care se va ocupa şi de asigurarea navigabilităţii, va fi înfiinţată până la finalul anului. Titu Bojin, şeful de la Apele Române Banat, spune că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, îi trimite mesaje negative prin SMS, dar el rămâne pozitiv şi că va rezolva problema, dar nu aşa cum vrea fostul său coleg de alianţă politică.

simulare pod jiul

Podul Jiul nu e destul de inalt. Primaria Timisoara inca nu respecta conditiile impuse de Apele Romane

Viitorul pod Jiul este încă în aer. Primăria Timișoara trebuie să primească un aviz din partea Apelor Române, legat de înălțimea construcției. Cei de la ABAB spun că nu se poate coborî sub cota Podului Traian, pentru că altfel se pune în pericol viitoarea navigație pe Bega. Proiectantul angajat de PMT ar trebui să găsească soluțiile tehnice.

Test de cod rosu: 4 kilometri de dig, inaltati timp de 7 ore, in miez de noapte

S-a lucrat contracronometru, timp de șapte ore, pe 4 kilometri de dig în pericol de prăbușire. Administraţiile bazinale de apă Banat, Mureș, Crișuri și Someș Tisa au organizat, miercuri noaptea, primul exerciţiu comun de simulare pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații.

Vaporetto

Vaporasele sunt tot in aer! Apele Romane: Sunt aspecte care nu pot trece la Primaria Timisoara

Mai e mult până departe! Apele Române spun că va mai dura ceva până va fi clarificată situația celor șapte vaporașe cumpărate de Primăria Timișoara. Titu Bojin, directorul ABAB, crede că situația ar fi putea deblocată în primăvara lui 2017, dar unele chestiuni nu vor putea trece niciodată în administrarea primăriei.

Bojin: Suntem pregatiti de cod, dar daca ploua cu 90 litri / mp, va fi apa peste tot!

Timișul va intra vineri seară sub o avertizare cod portocaliu de ploi, fiind preconizate căderi de apă care ar putea ajunge și la 90 litri/metru pătrat. Este deja în vigoare un cod galben de inundații, valabil până duminică. Cei de la Apele Române sunt pe teren, dar, spune Titu Bojin, șeful ABAB, dacă va fi un astfel de potop, situația va fi delicată.

Top