Categories: EconomicUltima ora

Centura de Sud a Timisoarei va distruge pista de biciclete de la Giroc. Poti sa reclami aberatia

Ireal: CNAIR face praf, cu bună știință, o pistă de biciclete realizată, în Timiș, pe fonduri europene! Este vorba despre cea care duce la Pădurea Giroc, care va fi „ruptă” de Centura de Sud a Timișoarei. Anomalia a fost sesizată de deputatul USR Cătălin Drulă. Licitația pentru șoseaua ocolitoare a fost amânată recent pentru a cincea oară.

Documentația pentru proiectarea și execuția tronsonului sud al variantei ocolitoare a Timișoarei a fost depusă pe SEAP în luna aprilie, cu termen inițial de depunere a ofertelor stabilit pe 8 iunie 2017. Prin această licitație sunt abordați, la pachet, un constructor cu un proiectant, în ideea scurtării timpilor de execuție. Ultimul termen era 7 august, cele anterioare fiind pe 22 iunie, 6 iulie și 21 iulie. Toate amânările de până acum au fost cauzate de clarificările solicitate de firmele interesate. Între timp, a apărut și amânarea cu numărul 5, astfel că ofertele pot fi depuse până pe 21 august, termenul de deschidere a acestora fiind, în continuare, 1 septembrie.

Proiectul însă, așa cum este el scos la licitație după planurile din 2011, nu doar că prevede doar o câte o bandă pe sens, pentru că, spun cei de la CNAIR, nu se justifică mai mult din punct de vedere economic, ci face praf și un lucru bun deja existent. „Proiectul Centurii Sud Timișoara va întrerupe pista de biciclete care merge la Pădurea Giroc, recent realizată din fonduri europene. Drumul DC318 recent modernizat și prevăzut cu pistă de biciclete separată va fi relocat pe aproape 1 km și va supratraversa printr-un nou pasaj viitoarea centură. Din păcate, pe zona relocată, drumul nu este prevăzut cu pistă de biciclete. Unul din ofertanții de la licitația lansată de CNAIR a sesizat această discontinuitate și a cerut o clarificare dacă să prevadă sau nu piste de biciclete și pe sectorul de drum relocat. Răspunsul CNAIR a fost clar: nu! Rezultatul ar fi o întrerupere a pistei existente pe 1 km, inclusiv peste noul pod, ceea ce ar expune bicicliștii pericolului de accidente în acea zonă”, spune deputatul USR de Timiș Cătălin Drulă. Acesta a solicitat CNAIR și Ministerului Transporturilor să emită o clarificare în cadrul licitației, prin care să ceară ca și pe sectorul relocat al DC318 să fie prevăzute piste pentru bicicliști. „Timp este încă, ofertele nu au fost depuse. Am cerut și autorităților locale și județene, primarului din Giroc și președintelui Consiliului Județean, să se implice și să facă și dumnealor aceeași solicitare la București”, mai spune deputatul. Timișenii care vor să se adreseze CNAIR și MT pe această temă pot trimite e-mailuri aici și aici.(sursa foto: www.ratt.ro/forum)

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

5 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

10 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

10 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

13 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

14 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

14 ore ago