Categories: Primăria Timişoara

Cat este de sigura poarta de pe Calea Aradului? Consilierii PSD cer expertiza de urgenta

Consilierii locali PSD cer expertiză de urgență în cazul porții de intrare în Timișoara de pe Calea Aradului. Primarul Nicolae Robu a spus, chiar a doua zi după furtuna din 17 septembrie, că va cere o astfel de expertiză, dar, până acum, nu a făcut acest demers.

Pe 17 septembrie, în timpul furtunii violente care a devastat Timișoara, poarta de intrare de pe Calea Lugojului s-a prăbușit și a căzut peste mașina unui tânăr de 24 ani, care a murit pe loc. Poarta trecuse, în 2015, printr-un proces de „estetizare”, care a costat bugetul local 56.000 de euro și care, a declarat ulterior primarul Nicolae Robu, nu a vizat decât înlocuirea literelor, curățarea ruginei și altfel de astfel de operațiuni, fără să se intervină la structura de rezistență. Robu spune că a fost făcut o expertiză în baza căreia s-au făcut aceste lucrări. Până acum, municipalitatea nu a făcut publice nici expertiza, nici proiectul. Printr-un proces de „estetizare” similar a trecut și poarta de pe Calea Aradului, care nu a fost afectată de vijelie. Consilierii locali ai PSD îi cer acum primarului Robu să verifice și această poartă. „Deoarece lucrările executate în 2015 în baza autorizaţiilor de construcţie nr. 1407 şi 1408 din 2014 şi începute în baza Ordinului de Începere a Lucrărilor din mai 2015, au avut soluţii tehnice identice pentru porţile din Calea Lugojului şi Calea Aradului, vă solicităm să demaraţi de urgenţă procedurile de efectuare a unei expertize tehnice pentru verificarea structurii de rezistenţă a porţii de intrare de pe Calea Aradului şi/sau eliberarea unui certificat de urbanism şi autorizaţie de construcţie/desfiinţare”, se precizează în documentul semnat de Daniel Idolu, liderul grupului de consilieri locali ai PSD.

Citește: Catalin Iapa, consilierul primarului Robu, crede ca poarta de pe Calea Lugojului n-a cazut din cauza vantului /VIDEO

Pe 18 septembrie, a doua zi după furtună, întrebat dacă va cere o expertiză la poarta de pe Calea Aradului, primarul Nicolae Robu a spus că da. Din informațiile pe care le deținem până în prezent, edilul nu a făcut acest demers. În plus, Robu refuză să dea orice declarații pe această temă. „Chiar nu vreau să mai discut. Subiectul este pentru mine închis. Alte subiecte, dacă aveți… Chiar nu are rost să mai discutăm despre aceste subiecte (…) Nu mai discut acest subiect. Este o anchetă și nu mai discut la subiect. La revedere. Nu sunteți procuror, nici anchetator, nici specialist. Am vorbit ce era de vorbit. La revedere”, a replicat edilul. Întrebarea care îi fusese adresată de mai multe ori nu viza însă poarta de pe Calea Lugojului, în cazul căreia este în derulare o anchetă a Parchetului, ci poarta de pe Calea Aradului. Care stă încă în picioare. (sursa foto: www.ratt.ro/forum)

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

2 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

5 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

6 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

6 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

7 ore ago