Categories: SportUltima ora

Eroi de sacrificiu. Poli obtine un punct la Iasi, dar pierde trei jucatori

Nici nu ştii cum să te comporţi după un astfel de joc. Să te bucuri că ai obţinut un punct, sau să fii trist că ai pierdut 3 jucători. Poli Timişoara a obţinut un punct important la Iaşi, după un meci în care a avut multe ocazii, dar a egalat în minutul 95. Trei jucători ai lui Ionuţ Popa s-au accidentat în acest joc, Cânu, Bârnoi şi Şeroni, ultimul la faza golului.

Iaşiul a început jocul în atac, dorind să învingă şi să aegaleze Timişoara la puncte, în timp ce bănăţenii căutau un gol, după peste 200 de minute de secetă. Cu Şeroni în atac, în lipsa unui atacant veritabil, bănăţenii au avut două mari ocazii de gol în prima parte, prin Artean şi Şeroni, în timp ce de cealaltă parte Cristea a fost aproape de a deschide scorul. Când toată lumea se pregătea de pauză, Kizito a înscris în urma unui corner şi Iaşiul a preluat, cumva contra cursului jocului, conducerea, 1-0.

În partea secundă, bănăţenii au tot alergat după egalare. Şeroni, Munteanu, Ţigănaşu au fost aproape de acel punct dorit, dar nu au perforat poarta lui Kelava. Ieşenii au irosit o indirectă din careul mic, apoi Jo a înscris, dar din ofsaid, astfel că meciul era încă deschis. Şi l-a închis Şeroni, în minutul 95, dar cu preţul unei accidentări. 1-1 după un meci bun, între două echipe ce au jucat fotbal.

CSM Poli Iași: Kelava – Tiago Almeida, Frăsinescu, Cioinac, Sin – Qaka, Chelaru – Kizito, Jo Santos, P. Mendes – An. Cristea. Au mai jucat: Bădic, Ştefănescu, Cisse. Antrenor: Flavius Stoican

Poli Timişoara: Curileac – Ciucur, Melinte, Cânu, Ţigănaşu – Vașvari, Artean – Al. Munteanu, Bîrnoi, Curjuric – Şeroni. Au mai jucat: Bocşan, Mailat, Doman. Antrenor: Ionuț Popa

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

2 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

2 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

7 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

8 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

9 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

9 ore ago