Categories: Poli Timisoara

Intariri pentru Poli inaintea duelului cu Dinamo

Poli Timişoara se pregăteşte de duelul cu Dinamo ce va avea loc luni, la Bucureşti. Noutatea de la antrenamentele violeţilor este un jucător nou. Vorbim despre Ivan Ćurjurić, un croat experimentat care a semnat pe un an, cu opţiune de prelungire.

Ivan Ćurjurić este un mijlocaş ofensiv născut în 29 septembrie 1989 şi a jucat în ultimii 10 ani la nivel de seniori doar în Croaţia şi Cipru. „Acasă” a îmbrăcat tricourile echipelor Hajduk Split şi Zadar, iar în Insula Afroditei a evoluat pentru Nea Salamina, Lamia, Ayia Napa şi din nou Nea Salamina, echipă pentru care a jucat în ultimele două sezoane. Altfel, clubul a anunţat prin intermediul unui comunicat că şi-a plătit din datoriile către ANAF şi către jucători. „În aceste zile, clubul nostru a achitat rata lunară către ANAF, corespunzătoare reeșalonării datoriilor către stat. Totodată, Poli Timișoara și-a îndeplinit obligațiile financiare către toți jucătorii care s-au despărțit de clubul nostru în vara acestui an. În același timp, s-au plătit salariile jucătorilor aflați în cadrul echipei, corespunzătoare lunii iulie a acestui an. Suntem pregătiți, astfel, pentru a continua alături de echipă traseul bun început în această vară din punct de vedere sportiv!”, a anunţat clubul.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

6 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

9 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

10 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

10 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

11 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

11 ore ago