Tu cât de bine îți cunoști orașul? Cât de bine știi care sunt poveștile lui și ale cartierelor sale? În lunile septembrie și octombrie, arhitecții din Timișoara pregătesc 16 tururi ghidate, toate gratuite, la care sunt invitați să participe toți cei care vor să descopere cât de frumoasă și plină de savoare, dar și cât de tristă este urbea în care locuiesc.
Ordinul Arhitecților Timiș reia și dezvoltă în această toamnă un proiect cultural care, la prima ediție, s-a bucurat de mare succes. Este vorba despre „Tururi de arhitectură”, care se adresează publicului larg, în scopul unei mai bune înțelegeri a arhitecturii și a mediului în mijlocul cărora ne desfășurăm viața de zi cu zi. Proiectul aduce trasee noi şi un website care poate fi accesat de toți cei interesați. În total, sunt 16 tururi ghidate gratuite, în lunile septembrie şi octombrie. „Procesul de însuşire a cunoştinţelor despre oraşul Timişoara devine, prin aceste tururi ghidate de arhitectură, unul distractiv, relaxant şi interactiv, un mod de socializare în mişcare, fără a altera valoarea conţinutului istoric”, transmit cei de la OAR Timiș.
Sunt opt teme și trasee definitorii pentru arhitectura și urbanismul Timișoarei, tururile având o durată de 2 până la 5 ore. Fiecare traseu va fi parcurs de două ori, oferind astfel cât mai multor oameni posibilitatea de a participa. Iată datele și temele pentru cele șase tururi destinate celor cu vârste de peste 14 ani:
În parteneriat cu Asociaţia De-a arhitectura, două trasee propuse sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani
Tururile se adresează unui număr de 25-30 de participanți, iar pentru a putea participa trebuie să vă înscrieți prin intermediul website-ului proiectului www.turdearhitectura.ro. Înscrierile pentru fiecare traseu în parte se pot face începând cu ziua de luni a săptămânii în care acesta urmează să fie parcurs. „Tur de arhitectură” este un proiect cultural organizat de Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș, cu sprijinul Primăriei Timișoara și al Consiliului Judeţean Timiş.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…