Categories: Cultura

Arta sub pod. Premiera de noiembrie: pasaj de lumina in Calea Sagului

Prima zi de noiembrie marchează o premieră într-unul dintre cele mai mari cartiere ale Timișoarei. Pentru prima dată, un spațiu inert, care nu atrage interesul nimănui, devine galerie de artă. Este vorba despre zona de sub pasajul din Calea Șagului.

Lucrarea de lighting art installation Passage / Pasaj a Aleksandrei Stratimirovic Daggfeldt, o artistă de origine sârbă, care trăiește și lucrează în Suedia, va lumina spațiul de sub pasajul din Calea Șagului. Se întâmplă miercuri, 1 noiembrie, de la ora 19, într-un décor muzical susținut de cvintetul de suflători al Filarmonicii Banatul. „În contextul în care Timișoara devine Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 sub semnul simbolic al luminii, «Luminează orașul prin tine!», lucrările de artă urbană trebuie să preia și să reflecte acest deziderat al comunității. Fundația Triade, consecventă programului său de susținere a artei în spațiul public, a realizat lucrarea «Passage / Pasaj», dând semnalul că orașul începe marea sărbătoare a luminii. Am pornit dintr-un loc lipsit de privilegiul centrului, sub un pod dintr-o zonă gri a orașului, tocmai pentru a sugera puterea transformatoare a artei și a luminii”, explică Sorina Jecza, președintele Fundației Triade. Evenimentul este parte a Bienalei Art Encounters 2017. „Passage / Pasaj” este o instalație site-specific, care folosește drept mediu de expresie lumina. Concepută de artista Aleksandra Stratimirovic, realizarea lucrării s-a bucurat de sprijinul consistent al specialiștilor în tehnologii de iluminat din orașul în care lumina este o prezență cu bogat conținut simbolic, Timișoara fiind primul oraș din Europa cu iluminat electric. Au lucrat la acest „pasaj” simbolic, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, arhitectul Alexandra Maier și inginerii Lucian Crăciun (ELBA), Marius Constantin (AEM) și Mircea Bădău (ELBA).

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

2 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

15 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago