Categories: Politica

Presedintele OFSD Timis: O femeie in politica trebuie sa aiba o fire flexibila si comunicativa

Ce trebuie să faci, dacă ești femeie și vrei să ai succes în politică? Să fii flexibilă, empatică și să ai viziune. Asta crede consilierul județean Romanița Jumanca, președintele Organizației de Femei a PSD Timiș.

Aproape că nu există săptămână în care atenția presei, mai cu seamă a celei centrale, să nu fie atrasă de vreun politician de sex feminin. De-a lungul vremii, în parlament au ajuns personaje precum Vasilica Miron, fost senator PP-DD, ulterior PNL, care declara nonșalantă că indemnizația lunară nu-i ajunge nici măcar să meargă la coafor. Ea n-a mai prins un mandat în actuala legislatură. PSD a avut-o, printre altele, pe Cătălina Ștefănescu, protejata lui Liviu Dragnea, care a ajuns deputat, în 2012, pe când avea numai 24 de ani. A existat, inițial din partea PC, și un personaj numit Cristiana Anghel, care a încercat, în 2016, să mai prindă un mandat de parlamentar din partea ALDE, chiar în Caraș-Severin, dar a rămas pe dinafară. Fosta învățătoare grevistă s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin mai multe declarații agresive și prin jigniri aduse interlocutorilor.

Așadar, nu e deloc simplu să fii femeie în politică. Organizația de Femei a PSD Timiș are, potrivit președintelui Romanița Jumanca, mii de membre și urmează să se extindă în mai multe localități din Timiș. Sunt 77 de consiliere în Timiș, din care 3 la CJ și 2 în CL Timișoara. De ce are nevoie o femeie pentru a avea succes în politică, o lume dominată de bărbați? „Cred că ar trebui să aibă o fire flexibilă, vizionară, să vadă mai departe decât prezentul, să lucreze în echipă și să fie la curent cu ceea ce întâmplă atât la nivel local, județean și național. Să fie documentată și comunicativă”, spune Jumanca. Consilierul județean crede că deosebirile între bărbați și femei, cel puțin în politică, nu sunt foarte mari. „Poate o anume flexibilitate, poate o anume empatie. Nu știu dacă sunt multe deosebiri. Probabil că noi, ca și doamne, ne aplecăm asupra unor evenimente, asupra unor acțiuni, diferit de domni. Ca organizație de femei, noi nu suntem de sine stătătoare, ci ne pliem pe direcțiile primite, însă, într-adevăr, dăm poate acel plus de căldură, aplecându-ne spre ceea ce înseamnă nevoile doamnelor, societății, copiilor. Îi completăm pe domni”, a mai declarat Romanița Jumanca.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

7 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago