Timișoara și Timișul sunt, până luni seară, sub cod galben de vânt. Rafalele pot atinge local 85 km/h oră. Comitetul Local pentru Situații de Urgență Timișoara le recomandă oamenilor să fie foarte atenți pe unde se deplasează și chiar să stea în case, dacă vremea se înrăutățește.
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu in zonele montane, unde va ninge viscolit, și o avertizare de cod galben valabilă în toată țara, care au intrat în vigoare duminică, 29 octombrie, la ora 10. Până luni seară se anunță vânt intens, disconfort termic si precipitații mixte. „În zonele montane, vântul va sufla tare, rafalele vor depăși 80-90 km/h, iar pe creste 100-120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m și se va depune strat consistent de zăpadă”, anunță Administrația Națională de Meteorologie. De asemenea, până luni, la ora 23, intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 si 70 km/h și local, între 75 și 85 km/h. Valorile termice vor scădea în toată țara. În vestul, centrul și nordul țării, pe arii extinse, vor fi ploi moderate cantitativ.
În aceste condiții, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Timișoara, la solicitarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, le recomandă timișorenilor ca, pe durata codului, să evite zonele cu copaci, antene, panouri publicitare, indicatoare rutiere sau alte obiecte ce ar putea cădea la vânt puternic și proximitatea clădirilor șubrede și/sau cu tencuieli degradate din care s-ar putea produce desprinderi, respectiv cu acoperișuri suspecte ca nesigure, iar la producerea fenomenelor meteo periculoase să se adăpostească în încăperi, cu geamurile închise. „Aducem la cunoștința timișorenilor că duminică, 29 octombrie, și luni, 30 octombrie, Grădina Zoologică va fi închisă”, a transmis primarul Nicolae Robu. Pe 17 septembrie, o furtună de o violență rar întâlnită a măturat Timișoara, lăsând în urmă un adevărat dezastru. Atunci au murit doi oameni: o femeie peste care a căzut un copac la Zoo și un tânăr peste mașina căruia s-a prăbușit poarta de intrare în oraș, de pe Calea Lugojului.
Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…
Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…
Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…
Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…
Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…
Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…