Categories: Social

Organizațiile civice si sindicatele cheama romanii in strada. Se cer demisiile lui Dragnea, Tariceanu si Tudose

Duminică se anunță mari mitinguri în întreaga țară. Organizațiilor civice care au protestat până acum li se alătură și sindicatele. Pentru prima dată, o solicitare expresă este demisia guvernului, precum și ale celor doi președinți ai camerelor Parlamentului.

Blocul Național Sindical, Cartel Alfa și 39 de grupuri civice și organizații neguvernamentale își unesc eforturile și fac o mare chemare la proteste în toată țara pentru duminică, de la ora 18. Se va cere retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului. „România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară și tăierea salariilor bugetarilor din 2010. Confiscarea politică a sistemului de justiție, capturarea statului de către o mafie politică care slăbește legislația anticorupție pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic și instituțional declanșat de Guvern împotriva societății civile, atacurile majorității parlamentare împotriva aliaților din NATO și UE, haosul fiscal și deprecierea accelerată a leului, creșterea prețurilor și a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene și NATO”, se arată într-un comunicat semnat de liderii confederațiilor sindicale și ai ONG-urilor. În expunerea de motive pentru organizarea acestor proteste se arată:

  • Societatea civilă și reprezentanții puterii judecătorești s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiției. Opiniile lor au fost nesocotite
  • Numirile în funcții publice ne-au adus persoane de o incompetență flagrantă și cu un nivel de moralitate cel puțin discutabil
  • De la 1 ianuarie, salariații sunt lăsați la voia întâmplării, sunt integral responsabili pentru modul în care angajatorii aplică transferul contribuțiilor, dar și pentru finanțarea sistemului de pensii și cel de sănătate, pentru modul în care sunt colectate contribuțiile. De la 1 ianuarie, povara responsabilității sociale va fi dusă doar de salariați
  • Promisiunile de măriri salariale pentru bugetari s-au topit în explicații fantasmagorice despre brut și net, în vreme ce creșterile de prețuri sunt evidente pentru oricine, mai puțin pentru decidenții politici
  • Pensiile noastre sunt în pericol prin reducerea contribuțiilor personale în depozite private în cadrul Pilonului II de pensii
  • Investițiile au scăzut la un nivel critic, în timp ce îndatorarea publică este din ce în ce mai mare.

„Pe scurt, actuala coaliție de guvernare susține hoția, ineficiența, haosul și lipsa de transparență, invocând câștigarea alegerilor cu un program de guvernare nerespectat. Viitorul nostru și al copiilor noștri este în pericol. E momentul să cerem o schimbare politică de substanță pentru a evita în ultimul ceas o catastrofă națională din care ne vom reveni în decenii (…) Cerem demisia Guvernului Dragnea-Tudose și a principalilor vinovați pentru actuala stare de fapt – domnii Dragnea și Tăriceanu – din funcțiile de președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Fără aceste demisii, șansele românilor de a trăi într-o societate așezată și prosperă, bazată pe respectarea drepturilor tuturor, pe cinste și competență vor fi iremediabil distruse”, se mai arată în comunicat.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

4 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

7 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

8 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

9 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

9 ore ago