Categories: SocialUltima ora

14 milioane de euro pentru Kuncz si Fratelia, aduse de doua GAL-uri din Timisoara

Două dintre cele mai sărace zone ale Timișoarei vor face pași concreți spre secolul XXI grație unei substanțiale finanțări europene. Grupurile de Acțiune Locală (GAL) Timișoara și Freidorf au câștigat, pe proiectele depuse, nu mai puțin de 14 milioane de euro, bani care vor contribui la dezvoltarea unor cartiere precum Kuncz sau Freidorf-Fratelia.

Programele de Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității oferă bani pentru zonele mărginașe, mai puțin dezvoltate, ale orașelor cu peste 20.000 de locuitori. Timișoara este singurul oraș care a câștigat finanțare pentru două proiecte depuse de Grupurile de Acţiune Locală (GAL). „Au fost depuse 50 de proiecte, iar 31 au îndeplinit condiţiile. Singurul oraş care a câştigat două finanţări este Timişoara. Unul dintre proiecte este pentru zona Kuncz, Plopi, Fabric, iar cel de al doilea, pentru Freidorf, Fratelia, Şagului. Mecanismul de evaluare este destul de simplu. Se ia ca exemplu zona din oraş în care s-au realizat cele mai importante investiţii publice, iar în oglindă zonele cele mai puţin dezvoltate. În Timişoara a fost ales drept etalon cartierul Soarelui. Ulterior, acest exemplu trebuie replicat şi pentru alte zone mai puţin avute în vedere din oraş”, spune Cătălin Tiuch, reprezentantul unuia dintre GAL-urile care au câștigat. După rezolvarea eventualelor contestații, la începutul lunii ianuarie vor fi semnate contractele de finanțare.

Investiţiile vizează infrastructura, educaţia şi sănătatea. Banii vor fi folosiţi pentru canalizare, drumuri, iluminat public, crearea de centre multiculturale și reabilitarea parcurilor. Foarte important, 51% din totalul banilor vor merge obligatoriu spre sectorul privat, pentru stimularea afacerilor de tip start-up și susţinerea afacerilor din zonele respective. „Vor fi rezolvate inclusiv problemele legate de lipsa documentelor. Mă refer la cărţi de identitate, documentaţii legate de dovedirea proprietăţii, de cărţi funciare, am avut dialog inclusiv cu reprezentanţii comunităţii romilor din aceste zone. Acest succes se datorează eforturilor făcute de societatea civilă. Prin intermediul hotărârilor de consiliu adoptate au fost acceptate cele două proiecte, care fără sprijinul primăriei nu ar fi devenit realitate. Este cea mai mare finanţare adusă de un ONG în Timişoara. A fost un efort comun, în care s-au implicat foarte mult şi consiliile de cartier. Toate acestea au ca scop obţinerea unei Timişoare prospere”, mai spune Tiuch. Dezvoltarea Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității – DLRC este un instrument european de dezvoltare teritorială și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale prin implicarea comunității, formarea unui parteneriat local și implementarea unor strategii participative de dezvoltare locală.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

O oră ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

3 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

3 ore ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

6 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

7 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

7 ore ago