O mână de romantici și-au luat inima în dinți, sâmbătă seară, și au ieșit din case, înfruntând zloata. A meritat, spun ei, pentru că muzica lui Teo Milea este, de fiecare dată, balsam pentru suflete.
Târgul „Crăciun la Cetate” a fost sâmbătă seară, în prima zi de iarnă de-adevăratelea de la Timișoara, gazda unui concert special. Pe scenă a urcat, alături de mult iubitul lui pian, Teo Milea. Stabilit la Toronto, în Canada, muzicianul revine acasă ori de câte ori poate și le oferă prietenilor lui rămași aici un concert. Așa s-a întâmplat și acum, deși vremea n-a fost deloc prietenoasă. La Timișoara a nins toată după-amiază, iar spre seară fulgii de nea s-au transformat în lapoviță, căreia i s-a adăugat un vânt foarte rece. În decorul de poveste din Bastionul Theresia, Teo Milea a urcat pe scenă în fața unui număr nu foarte mare de spectatori, care au compensat însă prin entuziasmul cu care au aplaudat fiecare moment. „Nu e prea faină vremea, dar nu contează. L-am văzut pe Teo și astă-vară, la JazzTM, și am venit și acum. E un cadou frumos din partea lui. E păcat că nu suntem mai mulți, dar cei care suntem suntem aici pentru că am vrut să avem parte de o seară frumoasă. Și chiar avem”, ne-a spus una dintre tinerele care au asistat la concert. E semn că muzica încălzește un suflet, oricât de înghețat ar fi. Târgul „Crăciun la Cetate” este organizat de Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…