Calin Dobra si Nicolae Robu
Timişoara nu este momentan în pericol să piardă sala de sport de 16.000 de locuri, dar nici nu există un termen până la care ar putea începe construcția. La fel, nu există nici un amplasament aprobat, iar primul pas ar fi ca Primăria Timișoara și CJ Timiș să se pună de acord asupra acestuia.
Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării și vicepremier, cere consens din partea autorităţilor publice locale şi judeţene asupra locului unde ar urma să fie construită sala polivalentă de 16.000 l0curi. „La Compania Naţională de Investiţii au fost depuse două solicitări. Consiliul Judeţean Timiş a depus pentru o sală în comuna Giroc, Primăria Timişoara a oferit alte două locaţii. Cercetările făcute de noi pentru amplasamentele respective au arătat că sunt problemel. Aici discutăm de regimul juridic al terenului. Cel de la Giroc e liber de sarcini, în timp ce cel al Primăriei Timişoara nu este în regulă. Autorităţile locale ar trebui să se pună acord asupra locaţiei”, a declarat Stănescu. Reprezentantul guvenului nu a vrut să confirme existenţa unui termen limită pentru punerea în aplicare a investiţiei, dar a avertizat că ar fi mai bine ca situaţia să fie rezolvată. „Noi, ca minister, suntem dispuşi să investim în acest obiectiv, pe care îl considerăm extrem de important pentru zona de vest a ţării. Să nu anticipăm că cele două părţi nu se vor înţelege, e un obiectiv de importanţă atât judeţeană, dar şi municipală, cred că cele două părţi vor cădea acord. Nu am dat un termen, dar bunul simţ impune”, a mai spus Paul Stănescu. Ultimul amplasament pus la dispoziție de PMT are 16 hectare și se află la ieșirea din Timișoara, pe Calea Torontalului. Cel din zona stadionului „Dan Păltinișanu” include o parcelă pe care există niște construcții care nu aparțin municipalității și ar trebui cumpărate de aceasta.
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…