Urgență medicală: doi copii internați în stare gravă au nevoie de sânge. Este vorba despre o grupă rară, AB, cu RH și pozitiv, și negativ. Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara face apel la donatorii săi, pentru a-i ajuta pe micuții aflați în nevoie.
Dacă sunteți pe lista de donatori ai Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara și aveți grupa AB, pozitiv sau negativ, sunteți rugați să veniți să donați. Este o situație extremă și foarte urgentă, spun cei de la centru. „Până vineri, 29 decembrie, avem nevoie de 6 (șase) donatori fidelizați (cu cel puțin 4/5 donări), 2 cu AB negativ și 4 cu AB pozitiv! Sunt două cazuri grave la Pediatrie, care au nevoie urgenta de afereză, o procedură care poate fi efectuată doar la donatorii care au mai donat de cel puțin 4/5ori. Sângele trebuie asigurat pe perioada 29 decembrie 2017 – 3 ianuarie 2018! Mulțumim anticipat!”, au anunțat cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Este nevoie de sânge pentru o fată care a făcut un transplant de măduvă, dar și pentru un copil din Satu Mare, bolnav de leucemie, care urmează terapia în Timișoara. Timpul de donare pentru afereză este mai lung decât în cazul unei donări obișnuite, dar cantitatea colectată este mai mică, între 250 și 300 ml, față de 450 ml. Pentru a dona afereză trombocitară trebuie ca donatorul să mai fi donat anterior sânge, să aibă peste 250.000 trombocite / mmc și să fie pregătit pentru o procedură ceva mai lungă.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…